COVID | China se confruntă cu cel mai grav focar epidemic din ultimii doi ani

dr_chinezoiaca_masca.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com/mohamed_hassan

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai au fost izolaţi sâmbătă, în contextul în care China se confruntă cu cel mai grav focar epidemic din ultimii doi ani, informează AFP.

 

Capitala economică a Chinei a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de cazuri de infectare în această ţară cu varianta Omicron a coronavirusului. 

Pentru a evita o izolare generală a oraşului Shanghai autorităţile au impus un lockdown alternativ în cele două jumătăţi ale metropolei pentru a permite testarea generală a populaţiei.

Zona vestică a oraşului Shanghai (Puxi) a fost închisă vineri, în timp ce în cea estică (Pudong) urmau fie să ridicate restricţiile după patru zile de izolare, informează Agerpres.

„Fiica mea nu are nici măcar patru luni. Dacă va fi testată pozitiv, va fi plasată singură în carantină”, a declarat pentru AFP un locuitor, potrivit Agerpres. În cazul în care părinţii sunt testaţi pozitiv la coronavirus şi trebuie izolaţi, oraşul va oferi "ajutor rapid" minorilor lăsaţi nesupravegheaţi, a dat asigurări un responsabil din cadrul municipalităţii, Zeng Qun, citat sâmbătă de agenţia chineză de presă Xinhua.