[LIVE] Omicron: Ce știm și ce nu știm despre noua tulpină de coronavirus

incidenta_covid_bucuresti.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Certitudini legate de răspândirea accelerată, incertitudini legate de cât este de transmisibilă, cât de grave sunt formele de boală și dacă vaccinurile îi fac față.

Update: Alianţa Pfizer-BioNTech a decis să accelereze producerea unei doze specifice ”booster” de vaccin împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, care să fie gata în 100 de zile, anunţă luni compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech. Aceasta a lansat și un studiu pentru a verifica dacă vaccinul său anti-covid răspunde în mod favorabil la omicron. Studiul cu privire la efienţa vaccinului iniţial este menţinut, însă cele două laboratoare farmaceutice vor să câştige timp prin adaptarea formulei vaccinului.

Update: Coordonatorul comitetului ştiinţific care gestionează pandemia în Italia, Franco Locatelli, a declarat luni că noua variantă Omicron a coronavirusului este cu siguranţă "mai contagioasă", dar "nu există dovezi că ar putea provoca o boală mai gravă sau ar eluda efectul protector al vaccinurilor".

"Deşi totul ne face să presupunem că (Omicron) este mai contagioasă, trebuie să aflăm dacă există o patogenitate mai mare, cu toate că s-ar părea că nu, deşi populaţia Africii de Sud este mai tânără decât cea italiană", a declarat expertul italian la postul de televiziune Skytg24.

Update: Cehia şi Austria au confirmat luni primele cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului. În Cehia, pacientul este o femeie care s-a întors dintr-o călătorie în Namibia cu escală în Africa de Sud. În Austria, o persoană a fost testată pozitiv după ce a revenit dintr-o excursie în Africa de Sud, dar nu prezintă simptome de boală.

Update: 13 cazuri de contaminare cu varianta omicron au fost detectate în Portugalia, în rândul jucătorilor clubului de fotbal Belenenses SAD. Potrivit Institutului Naţional portughez de Sănătate, unul dintre fotbalişti a fost recent în Africa de Sud.

Pe de altă parte, şase cazuri ale variantei îngrijorătoare, Omicron, au fost depistate în Scoţia, a anunţat luni Guvernul scoţian. Autoritățile sanitare încearcă să afle care sunt circumstanțele acestor infectări.

Update: Canada a anunţat că a depistat pe teritoriul său primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului, la persoane care au călătorit recent în Nigeria. Cei doi bolnavi, primii detectaţi pe continentul american, au fost izolaţi la Ottawa, iar autorităţile sanitare încearcă să identifice eventualele persoane cu care au venit în contact.

Update: Miniștrii Sănătății din țările G7 (Marea Britanie, SUA, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia) se reunesc luni de urgență pentru a discuta despre Omicron

Update: Opt cazuri suspecte de infectare cu Omicron, în Franța. „Sunt considerați ca fiind posibil infectați cu varianta Omicron, pentru că au fost în Africa de Sud în ultimele 14 zile”, a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat. Franța a suspendat toate zborurile din sudul Africii până cel puțin la 1 decembrie și a intensificat protocoalele pentru persoanele care vin din teritoriile sale de peste mări, La Reunion și Mayotte.

În plus, orice persoană care intră în contact cu o persoană cu risc de apariție a unui posibil caz sau a unui caz confirmat al variantei Omicron, chiar și vaccinată, va trebui să se izoleze. Anterior, cei vaccinați erau scutiți.

Update: Potrivit OMS, testele PCR sunt în continuare eficiente în detectarea noii variante Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2. Sunt în desfăşurare investigaţii pentru a determina dacă această variantă are vreun impact asupra celorlalte tipuri de teste, în special testele antigen rapide.

Update: În Marea Britanie se reintroduc restricții în timp ce a fost găsit un al treilea caz de Coronavirus Omicron la Londra. Începând de marți purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în magazine și transportul public din Anglia.

Update: OMS: "Omicron are un număr fără precedent de mutații la proteina spike, unele fiind îngrijorătoare din cauza potențialului impact asupra traiectoriei pandemiei

Update: Japonia ia exemplul Israelului și își închide granițele pentru străini

Update: Avionul care îi va aduce pe românii blocați în Africa de Sud a decolat duminică noapte și ajunge marți la București

Update: Moderna: Omicron ar putea evita protecția vaccinurilor actuale. Dacă va fi nevoie de un vaccin complet nou, va fi gata la începutul lui 2022.

Context

Noua mutație a COVID a fost confirmată în șase țări europene, iar alte trei state - Danemarca, Franța și Austria - așteaptă rezultatul unor teste, având cazuri suspecte. Noua mutație a COVID a apărut într-un moment în care Europa se confrunta deja cu un val puternic pandemic, anunțul răspândirii tulpinii stârnind astfel și mai multă îngrijorare.

Toate vaccinurile disponibile în prezent în Europa funcționează prin antrenarea sistemului imunitar împotriva proteinei spike a coronavirusului – cheia pe care o folosește virusul pentru a infecta celulele. Varianta Omicron are aproximativ 30 de mutații la nivelul acestei proteine, inclusiv 10 în așa-numitul „domeniu de legare la receptor” (RBD), unde Delta avea doar două. „Dacă notați mutațiile pe o imagine a structurii cristaline a proteinei spike și le raportați la toate activitățile principale ale anticorpilor despre care știm, pare oarecum terifiant – ca și cum majoritatea țintelor-cheie de anticorpi neutralizanți vor fi rupți în bucăți, deci ce va mai rămâne din protecția ta imunitară?”, a spus Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College London.