Squirrel Hill: tragedie și renaștere în „Edenul evreiesc” --interviu cu Mark Oppenheimer

Mark Oppenheimer, profesor de jurnalism la Universitatea Yale

Mark Oppenheimer este directorul programului de jurnalism la Universitatea Yale. Autor a cinci cărți, printre care BĂTÂND LA UȘA RAIULUI: Religia Americană în Era Contra-Culturii și NOUA ENCICLOPEDIE IUDAICĂ, el a predat jurnalism la prestigioasele universități Stanford și Wellesley,  este amfitrionul podcastului NE-ORTODOX al revistei digitale cu tematică evreiască TABLET și a fost vreme de șase ani, până în 2016, titularul rubricii CREDINȚE la cotidianul New York Times. Cea mai recentă carte a lui Mark Oppenheimer, SQUIRREL HILL: Masacrul de la Sinagoga Arborele Vieții și Sufletul Unui Cartier, a văzut lumina tiparului luna trecută la editura Knopf.

27 octombrie 2018, orele ante-meridiane 9:50,  sinagoga Arborele Vieții/Etz Chaim de la intersecția bulevardelor Shady și Wilkins din Pittsburgh. Credincioșii erau adânciți în rugăciunile de Sabat când Robert Bowers--încă nejudecat--ivit din mocirlele mefitice ale naționalismului alb--a deschis focul cu un automat AR-15 și trei pistoale Glock, ucigând, în 20 de minute infernale, 11 dintre ei. Cea mai în vârstă victimă, Rose Mallinger, avea 97 de ani, cea mai tânără, David Rosenthal, 54. Vestea crimei a umblat pe picioare plumbuite de restricțiile sabatice, tulburând liniștea smerită a zilei de repaos. Ce se cristalizează în comunitatea progresistă, tolerantă, nu este mânia sau apetitul revanșard ci dorința de a-i ajuta pe morți, a căror identitate este treptat luminată și ale căror  suflete rătăcesc până la înmormântare,  să-și găsească liniștea veșnică. Tammi Hepps, Kate Rothstein și fiica ei citesc psalmi în fața sinagogii, surprinse de un fotograf într-o imagine ce va face  înconjurul lumii. Greg Zanis, creștinul mizericordios, cioplitorul de cruci și de stele ale lui David pentru mai toate tragediile ce au însângerat America de la Columbine încoace, pornește iar din Illinois pe drumul lung al doliului și alinării suferinței.  E în aceste imagini, și în altele ale saptamânilor și lunilor de convalescență și vindecare,  esența unei comunități, esența unei țări a decenței și compasiunii.

Mark Oppenheimer:  De la Columbine, în 1999, au fost peste 300 de omucideri în masă în Statele Unite. În acest sens, atacul de la sinagoga Arborele Vieții este, din păcate, ceva tipic. Foarte puține dintre atacuri au vizat însă comunități--școli sau lăcașuri de cult precum sinagogi sau biserici. Din acest punct de vedere, atacul asupra unui grup de evrei în timpul serviciului religios de sâmbătă a fost un act destul de neobișnuit.

Reporter:  Familia dvs. are rădăcini adânci în Squirrel Hill, "Edenul evreiesc". Stră-stră-străbunicul matern,  William Frank,  a co-fondat, în 1840, prima societate funerară evreiască din Pittsburgh. Cum era viața  în Squirrel Hill pe vremuri, cum a evoluat?

Mark Oppenheimer:  Trebuie înțeles că Squirrel Hill este al doilea capitol al istoriei comunității evreieșți  pittsburgheze. În timpul Primului Război Mondial,  evrei au început să se mute în Squirrel Hill, situat în partea de est. Strămoșii mei paterni și materni, care trăiseră vreme de două generații în alte locuri, în vestul urbei,  au fost printre ei.  Următoarele trei generații de Oppenheimer și Frank, inclusiv cea a tatălui meu, au locuit în Squirrel Hill, cartier care a fost și a rămas, vreme de aproximativ o sută de ani,  un loc bun de trăit pentru  evrei. Această prezență neîntreruptă--nu majoritară,  evreii reprezentând doar 30% din populație--conferă Squirrel Hill-ului statutul de cel mai vechi cartier evreieisc din Statele Unite.

Reporter:  În carte, crima este prinsă, narativ, în acest context al trecutului și prezentului comunitar--parcă pentru a amortiza șocul, a-l ține la distanță. Momentele ce au urmat masacrului sunt mediate, surprinse din perspectiva unor persoane cu rădăcini în cartier, precum Tammi Hepps. De ce ați ales această  tehnică narativă?

Mark Oppenheimer: Ucigașul nu m-a interesat nici o clipă, nici, în detaliu, cele 11 victime, fiecare fără îndoială persoană onorabilă care ar merita o biografie aparte. Din start m-a interesat cartierul.  Ironia că o cumplită crimă  antisemită a lovit un loc unde istoric evreii au dus-o atât de bine m-a făcut extrem de curios să explorez reacția comunității. Am vrut să privesc atacul din multiple unghiuri, din perspectiva localnicilor dar și vizitatorilor. Pentru mine fațetele cartierului, textura sa au fost subiectul, nu vreo persoană anume și cu siguranță nu asasinul prezumtiv.

Reporter:  Fiecare ființă umană jelește altfel, fiecare comunitate plânge altfel, dar în ciuda faptului că Squirrel Hill este foarte diferit de așezările evreieșți (shtetl) ale Estului Europei,  mileniile victimizării au multe constante. Ce loc ocupă Squirrel Hill  în această lungă istorie de suferință și refacere, ce e la fel, ce e altfel?  Frapantă este voința, manifestă îndată după atentat și după aceea, de a menține o stare de calm și normalitate.

Mark Oppenheimer:  Tocmai vroiam să spun că ar trebui să ne întoarcem la shtetl-urile lovite de pogromuri ale Europei orientale pentru a găși analogii;  în Statele Unite au fost foarte puține--practic zero--atacuri, în special de o asemenea magnitudine, asupra unei comunități evreieșți. Pogromurile nu distrugeau comunitatea întreagă; zeci, uneori sute de oameni erau uciși, proprietăți distruse, apoi comunitatea trebuia să găsească o cale de a se reface, de a merge mai departe.  E ce s-a întîmplat esențialmente în Squirrel Hill. Atacul a trecut, comunitatea a rămas.

Reporter:  Nu este voința de a normaliza, de a depăși, o formă de negare, de auto-orbire? N-ar trebui ca "iubirea de semeni"/hesed/ atât de des invocată în perioade post-traumatice, să aibă limite? Înainte de Pittsburgh a fost Charlottesville, după au fost crimele antisemite din Poway (California) și Jersey City. Într-o epocă de ură, iraționalitate și violență, nu este afișarea aproape reflexă a lozincii "mai tari decât ura" o naivitate, o dovadă a lipsei de realism?

Mark Oppenheimer:  Nu, nu cred. Rezistența, depășirea unor astfel de tragedii pot coexista cu realismul, conștiința că antisemitism a fost--vreme de 2.000 de ani și mai bine--antisemitism va continua să fie. Ce poți face decât să mergi mai departe? Tradiția evreiască este clară: trăim în prezent, aici și acum, nu așteptăm viața de apoi pentru a ne bucura, a ne exprima gratitudinea pentru darurile existenței. Mai mult, avem obligația de a împodobi prezentul cu bucurie, comuniune, iubire, cântec și rugăciune. E o replică foarte evreiască la tragedie: să fii tare și încrezător, păstrându-ți în același timp realismul în privința amenințărilor.

Reporter:  Masacrul de la sinagoga Arborele Vieții/Etz Chaim s-a întîmplat în America lui Trump, pe fundalul învrăjbirii crescânde și resurgenței naționalismului alb. Squirrel Hill n-a fost imun la această otravă--unul dintre firele țesăturii narative este fragmentarea politică a comunității.  Progresiștii nu l-au vrut pe Trump în cartier--i-au și scris un mesaj "nu ești binevenit"--alții l-au primit cu brațele deschise.

Mark Oppenheimer:  E de înțeles de ce unii au simțit că flirtul lui Trump cu naționalismul alb a influențat gândirea ucigașului prezumtiv, despre care știm că a postat mesaje anti-imigrație și antisemite pe rețele de socializare.  În același timp, în America președintele vizitează, prin tradiție, locuri de traumă, teroare și tristețe. Unii ar fi fost  mâniati dacă Trump n-ar fi venit, alții că a venit. Am scris despre modul cum cele două păreri pot exista simultan,  cum cei care le vehiculează pot coexista.

Reporter:  Există efecte comunitare durabile ale violenței ucigașe, sfâsieri ireparabile ale țesutului social, plăgi ce nu se mai închid?

Mark Oppenheimer:  Nu, oamenii au  darul de a supraviețui, de a răzbi. La Pittsburgh s-au pierdut însă 11 oameni, toți activi în sinagogă, unii cu știința foarte rară printre evreii de astăzi de a citi Tora.  Trebuie deci înlocuiți. E o dificultate care persistă.

Reporter:  Există o imagine, un detaliu din perioada documentării sau scrierii cărții,  care iese în evidență,  rezumând tragedia și renașterea comunității evreieșți din Squirrel Hill?

Mark Oppenheimer:  Am fost foarte emoționat în vara lui 2019, aproximativ 10 luni după  crimă, cînd membri ai multor sinagogi s-au întâlnit pentru ziua memorială, de post, numită Tisha b'Av ( a noua zi a lunii Av din calendarul ebraic), zi în care sunt comemorate tragedii ale istoriei evreieșți precum distrugerea Templului în anul 70 sau Exilul din 586 î .HR.  Indiferent care este cea mai recentă traumă, te gândești la ea în acea zi și psalmodiezi din cartea biblică a  Plângerilor. Imaginea acelor oameni împreună m-a afectat profund, pentru că a arătat modul în care religia însăși i-a ajutat pe evrei să meargă mai departe, să continue a îmbrățișa viața chiar atunci când coreligionari erau omorâți.

 

 
Mark Oppenheimer intervievat de Radu Tudor, corespondent RFI in SUA