Regatul Unit vrea să facă încă un pas recunoscând ”înțelepciunea caracatiței” și dreptul nevertebratelor la protecție

O știre a făcut valuri în ultimele zile pe rețelele de socializare : un grup de parlamentari britanici din Partidul Conservator consideră că ar trebui ca legea să protejeze caracatiţele şi homarii, deoarece aceste animale au sentimente, potrivit bbc.com şi The Guardian. Într-o țară în care se vorbește prea puțin de drepturile animalelor și în care un proiect care ar fi protejat delfinii de la Marea Neagră a fost doar subiect de glume, astfel de idei pot părea absurde. Totuși, cum se explică această inițiativă britanică? 

Fundaţia Conservative Animal Welfare (CAWF), care îi are în frunte între alţii pe soţia premierului Boris Johnson, Carrie, şi pe ministrul Mediului, Zac Goldsmith, a avut întâlniri cu membrii Guvernului pentru a le cere să recunoască sensibilitatea nevertebratelor.   Proiectul de lege cu privire la Bunăstarea Animalelor, prin care se recunoaşte sensibilitatea animalelor, mai exact capacitatea acestora de a simţi durere şi de a suferi, este în prezent în Camera Lorzilor în faza  celei de-a doua lecturi. Proiectul de lege prevede că peştii şi alte vertebrate simt durere şi ar trebui să fie protejate pe cât posibil de suferinţă.  Însă acest  grup de parlamentari susţine că și unele nevertebrate sunt extrem de inteligente şi ar trebui incluse în lege.  Potrivit unui raport al acestei fundații, în fiecare an sunt prinse peste 420 de milioane de cefalopode şi de crustacee de către pescarii britanici, adică 73,600 de tone de crustacee şi 12,100 de tone de cefalopode.
Raportul, susţinut de parlamentari ca Sir David Amess şi Sir Roger Gale, arată că aceste animale sunt discriminate în legislaţie doar pentru că „structura lor reurologică diferă de a noastră”.   „Argumentele împotriva sensibilităţii crustaceelor şi cefalopodelor se axează pe diferenţele dintre anatomia acestor animale şi anatomia umană. Totuşi, această gândire nu cuprinde ce înseamnă pentru un animal să aibă sensibilităţi. Fără îndoială, crustaceele şi cefalopodele văd lumea în moduri extrem de diferite faţă de noi. Ceea ce contează însă este dacă experienţa lor implică şi experienţa conştientă a plăcerii şi a durerii. Noi credem că sunt suficiente dovezi că aceste animale simt plăcere şi durere”, se precizează în raport. În raport sunt citate studii care arată că aceste animale ştiu cum să îi evite pe prădători şi că unele nevertebrate mai inteligente pot analiza opţiunile şi să aleagă între durere şi evitarea prădătorului, între durere şi un mediu nedorit şi între durere şi hrănire.  O purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale a declarat că Marea Britanie se numără printre ţările cu „cele mai bune standarde în ceea ce priveşte binele animalelor”. „Suntem dedicaţi total îmbunătăţirii şi mai mult a standardelor pentru a ne asigura că toate animalele evită durerea şi suferinţa care nu sunt necesare”.   Ea a precizat că guvernul va analiza cu mare atenţiie rezultatele raportului.
Acesta invocă, după cum spuneam, mai multe studii care arată că nevertebratele sunt dotate cu sensibilitate. Un studiu efectuat la London School of Economics and Political Science (LSE) a constatat că există dovezi ştiinţifice solide conform cărora aceste vieţuitoare au capacitatea de a percepe durerea, suferinţa şi de a simţi când li se face rău, informează DPA/PA Media.  

Un alt studiu, publicat de Scientific american, arată că, de fapt, caracatiţele pot fi unele dintre cele mai complexe şi inteligente fiinţe de pe Pământ. Mai mult, studiul arată că braţele tăiate ale unei caracatiţe, "gândesc" la multă vreme după ce s-au separat de corp, nefiind  în totalitate controlate de creierul animalului. Mai mult, braţele au o independenţă aproape nemaiântâlnită în lumea animalelor. Două treimi din neuronii caracatiţei sunt în creierul acesteia, iar restul în braţele flexibile. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Saint George din Londra şi de la Grădina Zoologică din Napoli au examinat 10 caracatiţe. După ce au fost eutanasiate, braţele lor au fost separate. În momentul când erau atinse, reacţionau la stimuli prin mişcări scurte sau forma lor se modifica. Totul se realiza în mai puţin de o secundă. După stimul, braţele se relaxau. Atingerea apei sau a acizilor aducea aceeaşi reacţie. "Rezultatele demonstrează că braţele sunt capabile de a răspunde la stimuli fără a fi legate la creier", arată cercetarea.  Aceste reacţii post-mortem ar fi provocate de neuronii care se ocupă de simţurile fricii, care pot fi comparate la oameni cu neuronii care ne fac să simţim durerea.

În fine, să mai spunem că demersurile din Marea Britanie au fost probabil încurajate și de câștigătorul recent al Oscarului pentru film documentar, „Înțelepciunea caracatiței” - în original „My Octopus Teacher”. Totul a început în 2010, când biologul marin sud-african Craig Foster a simțit că depresia și epuizarea sunt pe cale să-l învingă. Scufundarea în apa tăios de rece a unui golf aflat la 21 de km de Cape Town i-a oferit însă o revelație, iar naturalistul a hotărât să se întoarcă zilnic în același loc și să filmeze splendida pădure de alge și relația sa specială cu o caracatiță. Cu ajutorul montajului inspirat al Pippei Ehrlich și al regizorului James Reed, Craig Foster a venit cu o poveste formidabilă, o pledoarie puternică și originală pentru empatie față de planetă și de viețuitoarele ei. El a fondat, de atunci, organizația Sea Change Project, care are ca scop ocrotirea florei și faunei subacvatice a zonei. Prin vizibilitatea meritată adusă de multitudinea sa de premii (culminând cu Oscar și BAFTA), filmul este un excelent punct de pornire pentru schimbarea felului în care ne privim și ne respectăm planeta și aparent cele mai insignifiante făpturi pe care le găzduiește.