Accident cumplit în Bulgaria. 46 de oameni au murit într-un autocar care a luat foc

accident-bulgaria.jpg

Sursa imaginii: 
Dimitar KYOSEMARLIEV AFP

46 de persoane au murit carbonizate, printre care 5 copii, după ce un autobuz a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei. Autocarul a izbit bariera de protecţie de pe axul drumului, iar apoi a luat foc. Şoferul a murit imediat, prin urmare nu era nimeni care să deschidă uşile autocarului şi să le permită pasagerilor să se salveze. La bord se aflau turiști.

Cincizeci şi trei de pasageri, dintre care doisprezece minori, se aflau la bordul autocarului, care venea dinspre Istanbul şi se îndrepta spre Skopje.

Tragedia s-a petrecut în jurul orelor locale 02:00 , pe autostrada Struma din apropierea localităţii Bosnek, la 40 km sud de Sofia, a precizat comisarul Nikolai Nikolov, responsabil al Serviciului de luptă împotriva dezastrelor, la televiziunea publică BNT.

Autocarul a izbit bariera de protecţie, dintr-un motiv încă nestabilit. Drumul a fost recent renovat cu fonduri UE, unde Bulgaria este membră din 2007.

"Şoferul a murit imediat, prin urmare nu era nimeni care să deschidă uşile" autocarului şi să le permită pasagerilor să se salveze din incendiu, a explicat şeful poliţiei naţionale bulgare Stanimir Stanev, la un alt post.

Şapte pasageri au fost salvaţi şi evacuaţi spre un spital din Sofia. E vorba despre două femei şi cinci bărbaţi.

"Supravieţuitorii sunt traumatizaţi, şi-au pierdut apropiaţii, copiii. Au sărit pe geamuri", a relatat Maya Arghirova, şefa Centrului pentru mari arşi unde au fost duşi supravieţuitorii.

Ministrul de interne interimar Boiko Raşkov a declarat jurnaliştilor că trei autocare se deplasau împreună şi că cel care a suferit accidentul era ultimul din convoi. Este posibil ca pasagerii să se fi mutat dintr-un autocar în altul, a afirmat el, care a adăugat că este posibil ca frecarea dintre autocar şi bariera de protecţie să fi provocat incendiul, relatează BTA, citată de Agerpres.