Sfârșitul „dosarului cu șină”? Instituţiile publice nu vor mai putea solicita documente emise de entităţi ale statului

dosar_cu_sina.jpg

Image source: 
Serban Georgescu / RFI România

Am putea asista la sfărșitul dosarului cu șină. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care nu li se mai permite instituţiilor publice să solicite copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

"Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale", prevede proiectul de lege.

În schimb, instituțiile vor putea cere respectivele documente, în format electronic, de la instituțiile ce le-au emis, cu acordul beneficiarului.

Iniţiativa legislativă, care ar trebui mult birocrația, a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor a fost for decizional în acest caz.

Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.