Medicii din prima linie Covid 19 de la Iași, la un pas de a decide pe cine tratează și pe cine nu

Semnalele de alarmă vin atât de la experții Spitalului de Boli Infecțioase, cât și de la oficialii Direcției de Sănătate Publică. Toți spun că vom ajunge în situația Italiei și a Spaniei din valurile anterioare. La Spitalul de Copii, în secția Covid sunt 13 pacienți, iar la ATI sunt doi copii intubați. Salvarea poate veni de la Spitalul mobil de la Lețcani, care a intrat în a doua săptămână de probe tehnice. 

Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Prima linie a luptei cu SARS Cov 2. Rândul de ambulanțe care așteaptă cu pacienți în stare gravă a devenit aproape normalitate. Și de cele mai multe ori locurile la Terapie Intensivă sunt eliberate prin decesul pacienților. 

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, specialist în ATI, Florin Roșu, lansează avertizări tot mai dure: „O noapte de foc în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva Iași. În curtea spitalului puteau fi observate ambulante și autospeciale ISU care asteptau, monitorizand permanent pacienții, consultul de specialitate în cadrul spitalului nostru. Până la ora 01.05 , in data de 24 spre 25 sptembrie, au fost consultati peste 80 de pacienți, iar jumătate dintre aceștia au necesitat internare și inițierea tratamentului de specialitate. Am fost alăuri de colegii mei din spital, atât cei au asigurat garda pe specialitatea de boli infecțioase, cât și cei care îngrijesc pacienții în cele doua terapii intensive. Coordonand activitatea medicală, am concluzionat, cu dezamăgire, că pacienții adresați nouă, atât de serviciul de ambulanță, cât și de autospecialele ISU fac parte, în proporție de peste 99%, din categoria persoanelor nevaccinate”.

 Managerul Spitalului de Boli Infecțioase este completat de directorul DSP Iași, Vasile Cepoi: „Vom ajunge să fim obligaţi să decidem pe cine să tratăm şi pe cine nu, în funcţie de şanse, la fel ca în Italia sau Spania. Asta a fost maximum la ATI!”. La secția de Covid 19 a Spitalului de Copii sunt 13 pacienți. Patru sunt la Terapie Intensivă, doi sunt intubați în stare gravă.

Când se redeschide Spitalul mobil de la Lețcani?

Soluția poate veni de la Spitalul modular de la Lețcani, preluat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit reprezentantului Euronest, proprietarul spitalului, au început probele tehnice. Alina Popa spune că s-au organizat 80 de paturi de Terapie Intensivă. La ieșirea din conservare, spune Alina Popa, acumulatorii de la ATI erau descărcați. Au fost puse în funcțiune fabricile de oxigen, iar sistemul de încălzire funcționează. În 4 octombrie se va ști dacă spitalul modular de la Lețcani funcționează din punct de vedere tehnic. Apoi va trebui rezolvată problema personalului medical.