Consultantul Adrian Negrescu : ”Așa cum anunță situația pandemică, să anunțe oamenii ce se întâmplă pe piețele de gaze și electricitate”

contor.jpg

Image source: 
AFP

 

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți cu conducerea Enel Group. „Au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piața energiei la nivel european, precum și aspectele specifice pieței autohtone, ale cărei evoluții din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici și industriali”, transmite Administrația Prezidențială. ”Cred că ar trebui ca autoritățile, dincolo de aceste întâlniri punctuale cu jucătorii din piață, să anunțe exact oamenii care este situația pe aceste piețe pentru că dacă nu vom lua măsuri e posibil ca în decembrie să rămânem fără gaze și să depindem de importurile de la Gazprom care vor fi cu siguranță cel puțin duble față de cele din prezent”, spune la RFI consultantul economic Adrian Negrescu.  

 

În timp ce creșterea prețurilor la energie și gaze prefigurează o criză fără precedent în Europa și în România iar Spania anunță plafonarea prețurilor pentru a proteja consumatorii, la București, președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Câțu s-au întâlnit cu o delegație condusă de directorul general ENEL Group. Un comunicat arată însă că discuțiile au privit mai mult viitoarele investiții, în special în energia verde. Klaus Iohannis a subliniat de altfel necesitatea creșterii consistente a investițiilor și a dezvoltării de noi unități de producție, care să contribuie la consolidarea securității energetice a României. Totuși, s-a discutat și despre creșterile de prețuri : Klaus Iohannis a cerut un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor. Dacă statul nu se grăbește, economia s-ar putea să ajungă ”praf”, comentează la RFI consultantul economic Adrian Negrescu. Acesta avertizează că nici stocurile de iarnă nu e sigur că vor acoperi nevoile deci ne poate aștepta cea mai grea iarnă din ultimii ani.

Adrian Negrescu mai spune că statul ar trebui să recurgă, după modelul Spaniei care va face acest lucru, la plafonarea prețurilor măcar la gaze, dar să ia și alte măsuri, cum ar fi decuplarea de bursa de la Viena. Consultantul economic mai spune că ANRE ar trebui să intervină și în cazul tarifelor la distribuție, fapt care ar putea conduce la o scădere cu 30 la sută a facturilor. De asemenea, ar fi nevoie de măsuri pentru a descuraja ”firmele de apartament” conduse ”de băieții deștepți” care cumpără ieftin și revând scump dar și să prezinte rapoarte transparente privind prețurile și stocurile existente. Ascultați interviul integral...

 

 
Consultantul economic Adrian Negrescu