Premierul Florin Cîțu, reacție dură în cazul Șoșoacă: Nu putem tolera așa ceva. Cer instituțiilor statului să-i amendeze pe cei care nu respectă legislația

florin_citu.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Florin Cîțu

Florin Cîțu reacționează în cazul Șoșoacă - Răchiteni și spune că orice acțiune împotriva campaniei de vaccinare „trebuie sancționată cu fermitate de toate instituțiile statului”. Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în urma incidentelor de la Răchiteni, care au avut-o în prim plan pe senatoarea Diana Șoșoacă. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a reacționat și și-a exprimat  dezaprobarea” față de gestul senatoarei și i-a îndemnat pe cei agresați să sesizeze „instituțiile abilitate imediat".

Vineri, 10 septembrie, premierul Florin Cîțu a bifat Iașul în campania electorală internă pentru președinția PNL. Întrebat de ce instituțiile statului reacționează timid în cazul senatoarea Diana Șoșoacă, a cărei acțiune a blocat vaccinarea la Răchiteni.

Florin Cîțu a cerut fermitate. „Orice acțiune care este făcută împotriva sau care încearcă să oprească campania de vaccinare trebuie sancționată cu fermitate de toate instituțiile statului. Am văzut că a mai fost un incident la Botoșani. Nu putem tolera așa ceva. E inadmisibil și le cer instituțiilor statului să-i amendeze pe cei care nu respectă legislația, indiferent de ce funcție au în statul român. Nu se poate să avem în Parlamentul României, oameni care nu respectă legislația și apoi le cer românilor să respecte legislația.

Deja avem un număr mare de persoane infectate. Știm foarte bine că e un virus care afectează viața multor români, poate avea implicații pentru toți românii, trebuie să ne gândim la acest lucru. Acolo unde trebuie să purtăm mască, să purtăm mască, și să ne vaccinăm pentru că e singura soluția. Din nou, le cer tuturor instituțiilor statului să-și facă datoria, inclusiv cu acei parlamentari care nu poartă mască în interiorul Parlament”, a spus premierul. 

4 septembrie. Comuna Răchiteni, județul Iași, aflată în scenariu roșu Covid 19. În localitatea cu 3.300 de suflete nu e niciun medic de familie. La solicitarea primăriei, DSP Iași a trimis o echipă de vaccinare la centrul medical din Răchiteni. Doritori de imunizare erau, potrivit DSP Iași. Vaccinarea a fost blocată însă de un grup anti-imunizare, condus de senatoarea Diana Șoșoacă.

În ziua respectivă, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din Iași, doctorul Vasile Cepoi, la Răchiteni nu s-a vaccinat nimeni. Medicul de la Răchiteni care a înfruntat-o pe senatoarea Diana Șoșoacă spune că s-a temut pentru viața sa și a echipei sale. Poliția s-a autosesizat și a deschis o anchetă. Deși sediul Poliției este la șase minute de mers pe jos de centrul medical, în filmările în care senatoarea Diana Șoșoacă blochează vaccinarea nu apare picior de polițist.

Joi, 9 septembrie, DSP Iași a depus plângere penală împotriva senatoarei Diana Șoșoacă. Colegiul Medicilor Iași încă analizează situația.Tot joi, 9 septembrie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în urma incidentelor de la Răchiteni care au avut-o în prim-plan pe senatoarea Diana Șoșoacă.