Avocatul Peter Eckstein Kovacs: Fapta senatoarei Diana Șoșoacă, care a blocat vaccinarea la Răchiteni, e „de o gravitate ieșită din comun”

peter_eckstein_kovacs.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Eckstein-Kovacs Peter

Direcția de Sănătate Publică din Iași a făcut o plângere, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la adresa senatoarei Diana Șoșoacă, pentru împiedicarea dreptului la sănătate și pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Sâmbătă, 4 septembrie, Diana Șoșoacă, alături de un grup de susținători, a blocat activitatea de vaccinare la Răchiteni, Iași, și a agresat verbal echipa medicală. Avocatul Peter Eckstein Kovacs spune că speța este clară, deși, în general, în fața demnitarilor, instituțiile statului sunt mai întotdeauna cu ceea ce Kovacs numește „frică de Dumnezeu”.

Peter Eckstein Kovacs: Ca în orice altă cauză penală. E clar că există o astfel de infracțiune prevăzută în legislația penală. Depinde care sunt circumstanțele cauzei. În cazul doamnei Șoșoacă, calitatea ei de senatoare este un element excepțional. Ca atare, competența de a hotărî asupra plângerii penale înaintată de direcția de sănătate din Iași este a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost o plângere. Plângerea a fost înaintată la parchetul competent, care va face demersurile necesare. Va face o anchetă și, în funcție de aceasta, va solicita ridicarea imunității parlamentare, dacă va formula un rechizitoriu la adresa doamnei Șoșoacă.

Cât de ușor sau cât de greu este să ridici imunitatea unui parlamentar pentru fapte sau declarații care nu au legătură cu activitatea politică?

Peter Eckstein Kovacs: Are legătură cu activitatea politică. De altfel, doamna Șoșoacă este parlamentar independent. E de presupus că, într-un mod normal, Senatul, pentru că această chestiune se discută în camera din care face parte, dacă se ajunge acolo, să ridice imunitatea doamnei Șoșoacă. De altfel, cred că starea este una destul de clară. Sunt martori. În presă s-au făcut și înregistrări. Se cam știe care a fost atitudinea doamnei Șoșoacă. Urmează ca parchetul, procuratura, să hotărască dacă sunt întrunite condițiile legale ale infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Există înregistrări live făcute pe o rețea de socializare chiar de doamna Șoșoacă. Nu este la prima acțiune de acest gen. S-a întâmplat și anul trecut, când au protestat fără măști în curtea spitalului de la Lețcani. De ce credeți că sunt atât de timide instituțiile statului în ceea ce o privește pe doamna Șoșoacă?

Peter Eckstein Kovacs: În fața unui demnitar întotdeauna sunt mai cu frica lui Dumnezeu. Dar în cazul de față cred că speța este destul de clară, întrucât 13 persoane s-au prezentat să primească acest vaccin și au plecat fără să primească acest vaccin. E de o gravitate ieșită din comun, cred eu. Cred că acest lucru a făcut direcția de sănătate să apeleze la parchet. Are și ea beneficiul bunei credințe. Nu e considerată de plano infractoare. Ăsta există la oricine, dar fapta pare, într-adevăr, să fie gravă și are o influență certă asupra procesului de vaccinare. Este unul important pentru țară. Dacă se exprimă o părere contrară, că nu este nevoie de vaccin, intră în sfera dreptului la opinie. Dar a merge și a zădărnici într-un fel este deja treaba procuraturii să aprecieze legătura de cauzalitate dintre prezența și activitatea doamnei Șoșoacă din acel moment și rezultatul, anume nevaccinarea unor oameni.

Această legătură de cauzalitate presupune că acești oameni care au vrut să se vaccineze nu s-au vaccinat sau trebuie dovedit faptul că s-au infectat, s-au îmbolnăvit din cauza acțiunii doamnei Șoșoacă?

Peter Eckstein Kovacs: Nu trebuie infectare. Faptul că au venit să se vaccineze și, datorită activității doamnei Șoșoacă, sau nu s-au dezis sau nu s-a întâmplat ca această dorință să se finalizeze.