OMS monitorizează o nouă variantă de coronavirus, identificată în Columbia

oms.png

Sursa imaginii: 
who.int

O nouă variantă de coronavirus SARS-CoV-2 - denumită „miu” - identificată pentru prima oară în Columbia, se află sub supravegherea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Varianta miu prezintă mutaţii care ar putea indica un risc de „evadare imunitară”, adică de rezistenţă la vaccin, avertizează OMS.

Varianta B.1.621, potrivit nomenclatorului ştiinţific, a fost clasată pentru moment drept „variantă de urmărit”, precizează OMS în buletinul său epidemiologic săptămânal privind evoluţia pandemiei COVID-19, potrivit AFP, citată de news.ro.

OMS spune că varianta prezintă mutaţii care ar putea indica un risc de „evadare imunitară” - adică rezistenţă la vaccin - şi subliniază că sunt necesare studii suplimentare în vederea unei mai bune înţelegeri a caracteristicilor acesteia.

Toate virusurile - inclusiv SARS-CoV-2, care cauzează boala covid-19 - înregitrează mutaţii genetice în timp.

Majoritatea mutaţiilor nu au o incidenţă sau au doar o incidenţă redusă asupra proprietăţilor virusului.

Cu toate acestea, anumite mutaţii pot afecta proprietăţile virusului şi îi pot influenţa, de exemplu, uşurinţa cu care se răspândeşte, gravitatea bolii pe care o cauzează sau eficienţa vaccinurilor, medicamentelor, instrumentele de diagnostic sau alte măsuri sociale şi de sănătate publică, explică experții OMS.

În prezent, OMS consideră că patru variante sunt „îngrijorătoare”, inclusiv varianta britanică (alpha), prezentă în 193 de ţări, şi varianta indiană (delta), prezentă în 170 de ţări.

Alte cinci variante SARS-CoV-2 sunt „de urmărit”, inclusiv varianta columbiană (miu).

Varianta columbiană (miu) a fost detectată pentru prima oară în Columbia în ianuarie. Ea a fost semnalată, între timp, și în alte ţări din America de Sud şi Europa.

„În pofida faptului că prevalenţa mondială a variantei miu în rândul cazurilor secvenţate a scăzut şi este în prezent mai mică de 0,1%, prevalenţa sa în Columbia (39%) şi în Ecuador (12%) a crescut în mod constant”, precizează OMS.