Drobeta Turnu Severin nu mai vrea trotinete electrice printre pietoni

Autoritățile acestui municipiu vor să interzică trotinetele electrice în zonele pietonale. „Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră, a tuturor”, declară primarul.

Edilul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, anunță că în ședința de vineri, 30 iulie, se va decide interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă.

Conform acestuia, au existat, în ultima perioadă, foarte multe sesizări din partea severinenilor, că tinerii care folosesc trotinetele electrice nu respectă deloc regulile de deplasare, conduc cu viteză și au fost dese situațiile în care au lovit trecătorii.

Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele. Vor exista avertismente, amenzi, iar celor care nu vor înțelege le vom confisca trotinetele”, spune Marius Screciu, primarul orașului Drobeta Turnu Severin.