Femeie amendată pe Transfăgărășan după ce s-a încăpățânat să facă poze urșilor

urs-pixabay.jpg

Image source: 
pixabay.com

O femeie din Pitești prinsă că fotografia o ursoaică cu doi pui a fost amendată. Inițial, femeia a fost avertizată că riscă amenda, dar după 15 minute a fost găsită în aceeași zonă, făcând poze.

Jandarmii argeșeni erau în patrulare la ieșirea din primul tunel după barajul Vidraru, pe sensul de coborâre, când au observat un autoturism oprit.

Din mașină, o femeie fotografia o ursoaică cu doi pui de la o distanță destul de mică, scrie Mediafax.

Inițial, jandarmii i-au explicat că riscă amendă și i-au recomandat să-și continue drumul.

La mai puțin de 15 minute, aceiași jandarmi au revenit în zonă, iar mașina era în aceeași poziție și femeia continua să facă fotografii. A fost amendată cu 500 de lei.

Jandarmeria Argeș transmite celor care trec pe DN 7C Transfăgărășan că urșii sunt prezenți foarte des pe carosabil.