Coronavirus UK: Eliminarea restricțiilor pusă la îndoială de proliferarea variantei indiene

bolton_coronavirus.jpg

Coronavirus la Bolton
Bolton în nord-vestul Angliei este epicentrul infecțiilor cu varianta indiană
Image source: 
https://www.bolton.gov.uk/

Creșterea rapidă a numărului de infectări cu tulpina indiană a Coronavirus pune periclitează calendarul eliminării restricțiilor în Regatul Unit. Autoritățile nu exclud revenirea la un sistem de restricții și carantine locale, dacă situația infectărilor scapă de sub control.

Ministrul mediului George Eustice a declarat că guvernul nu exclude păstrarea în Anglia (unde locuiește 85% din populația UK) după 21 iunie, dată prevăzută în calendarul relaxării și revenirii la normal, a unor restricții.

Autoritățile au anunțat că numărul infecțiilor cu varianta indiană a ajuns la 2323, aproape dublu față de săptămâna trecută, infecții localizate în peste o treime din consiliile locale din UK.

Varianta, denumită B.1.617.2, este considerată a fi mult mai infecțioasă decât cea dominantă de până acum, tulpina Kent și este importată din India unde virusul face ravagii, ultimele cifre arătând peste 250.000 de noi infecții și peste 4.000 de decese pe zi.

În Anglia cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Bolton, un oraș satelit al Manchester-ului în nord vest, cu o populație de 288.000 de locuitori, în cartierul Lever Edge înregistrându-se o rată de aproape 900 la 100.000 de locuitori.

Cotidianul The Times scrie că aici rata de vaccinare este de doar 50%, printre cele mai mici din țară, deși în ultimele zile autoritățile au declanșat o campanie de convingere a locuitorilor orașului, în special a tinerilor, să se vaccineze.

Rata de infectare la Bolton printre tinerii în vârstă de 10 – 19 ani era de 30 de ori mai ridicată decât în rândul persoanelor de peste 70 de ani. Se pare că apelurile guvernului la vaccinare au avut un anumit succes, la weekend vaccinându-se 6.200 de persoane.

Dar creșteri alarmante ale infectării cu varianta indiană a Coronavirus nu s-au înregistrat doar în nord-vestul Angliei ci și în sud, la Bedford (180.000 de locuitori, la 100 km nord de Londra).

Succese și pericole

Aceste evoluții alarmante survin chiar în momentul în care în Anglia a intrat în vigoare faza a treia relaxării restricțiilor, care a inclus redeschiderea localurilor cu servire în interior, a muzeelor și conferințelor în interior, ca și participarea spectatorilor la evenimente sportive și de divertisment.

De asemenea pe 17 mai au fost reluate și călătoriile internaționale, numeroși turiști luând direcția Portugaliei, țară aflată pe lista verde a guvernului de unde carantina nu e obligatorie la reîntoarcere.

Pe ansamblu, numărul mediu zilnic al infectărilor se menține la circa 2.200, iar al deceselor Covid la 11, iar numărul internaților cu Covid în spital a scăzut sub 1.000. În ianuarie la vârful pandemiei numărul mediu zilnic era pentru infectări de peste 60.000, al deceselor de 1.200, iar cel al internaților în spital de aproape 40.000.

Între timp aproape 37 de milioane de persoane au primit prima doză de vaccin, iar alte peste 20 de milioane au primit-o și pe a doua. Guvernul dorește accelerarea campaniei de vaccinare, iar experții susțin că vaccinul este eficient și împotriva variantei indiene, încetinind răspândirea ei și prevenind simptomele grave, chiar dacă nu previne total infectarea.

Dar toate aceste succese în combaterea pandemiei sunt acum amenințate de o tulpină de virus importată de la peste 7.500 km distanță, chiar în momentul în care se întrevedea lumina de la capătul tunelului.