Grasse, capitala mondială a parfumurilor, un orășel aproape în ruină (Reportaj AFP)

parfum.png

Grasse, 30 martie 2021
Image source: 
AFP via France24

Clădiri dărăpănate și sărăcie: așa se prezintă vechiul oraș francez Grasse, considerat Capitala mondială a parfumurilor. Imaginea  fermecătoare creată de industria parfumurilor este departe de realitatea dură. Însă, pentru a-și recâștiga strălucirea, Primăria încearcă să ia unele măsuri.

De săptămâna trecută, într-o zonă extinsă din centru orașului, nu mai este posibilă schimbarea chiriașilor fără eliberarea unui „permis de închiriere” de la Primărie.

„Ne-am spus că trebuie să avem curajul să renunțăm la multe lucruri”, se laudă primarul LR Jérôme Viaud, în vârstă de 43 de ani, pregătit să se confrunte cu proprietarii care nu și-au mai renovat locuințele încă din perioada postbelică: „Rezolvarea acestor probleme constă în restaurarea locuințelor degradate și în combaterea imigrației ilegale, căci de cele mai multe ori acestea merg mână în mână”.

„Ajungi în capitala mondială a parfumurilor și rămâi dezamăgit”, recunoaște Nicole Nutini, responsabil sanitar. „Încercăm să schimbăm acest aspect, dar cea mai rea parte este că ocuparea ilegală a locuințelor este un fenomen din ce în ce mai frecvent.”

Străduțe medievale și hoteluri care amintesc de măreția de altădată a orașului, unde din secolul al XVI-lea industria parfumurilor a început să se dezvolte în jurul tăbăcăriilor, fac din centrul istoric o mică bijuterie de provincie.

Înainte de pandemie, turiștii veneau de departe să hoinărească prin centrul istoric, uitând că Grasse rămâne un oraș muncitoresc: parfumuri, arome, cosmetice, este singurul oraș industrial din departamentul Alpes-Maritimes.

Însă după câteva vizite la muzeu, la fabricile de parfum sau o raită în câteva magazine, privirile turiștii nu mai au altceva de văzut decât fațade murdare, cu cărămizi sparte și obloane învechite.

Măsuri similare în Marsilia

Sărăcia îi afectează pe 45% dintre locuitorii din centrul orașului, conform Primăriei, iar m² este negociat sub 2.000 de euro. Vitrinele sunt goale, activitatea nocturnă și distracția lipsesc. De aceea, primarul speră să atragă un nou val de studenți și dorește să inaugureze curând o nouă mediatecă.

Dominique Vincenti, un agent imobiliar din Nisa, cu activități și la Grasse, afirmă: „Pe cât de multe vile frumoase sunt în jurul orașului Grasse, pe atât de multe care te îngrozesc în centrul vechi”. O chirie într-o frumoasă clădire istorică din Grasse este mult mai ieftină decât în Nisa.

„Există locații splendide, dar mizerabile, ai de gând să locuiești acolo? Și totuși sunt oameni fără posibilități care se stabilesc acolo... și așa se formează un cerc vicios”, observă Guy Serrano, angajat pensionat de la fabrica de parfum.

În regiunea Provence, pauperizarea afectează multe centre vechi. Permisul de închiriere este „un răspuns adecvat, în special însoțit de îndemnarea proprietarilor să renoveze”, remarcă

Florent Houdmon, directorul regional al Fundației Abbé Pierre. Și Marsilia a optat pentru această măsură la un an după prăbușirea a două imobile de pe strada Aubagne din centrul orașului, cauzând moartea a opt persoane.

Zona vizată din Grasse cuprinde 650 de clădiri și 2.500 de locuințe. 12% dintre acestea sunt ocupate de proprietari, 30% sunt vacante și multe locuințe neconforme sunt închiriate unei părți mai modeste ale populației, cu venituri lunare de 700-800 de euro.

„Nu trebuie să învinovățim toți proprietarii, nu toți sunt inconștienți. Unii au nevoie de ajutor”, declară William Audibert de la serviciul sanitar.

Centrul a devenit un șantier imens, iar renovarea nu a început acum. Din 2008, mai multe ansambluri de clădiri au fost restaurate. În plus, Primăria a dărâmat mai multe clădiri pentru a crea locuințe mult mai luminoase. Operațiune dificilă, dar care a făcut posibilă  realizarea unor locuințe decente, atât pentru proprietari persoane fizice, cât și pentru agențiile imobiliare.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici, după reportajul AFP preluat de France 24

Editor: Șerban Georgescu