Protest la metrou, circulația este oprită

protest_metroul.jpg

A fost haos astazi in transportul bucurestean dupa ce angajatii de la Metrou au organizat un protest spontan.
Protest la metrou. Gurile de metrou erau închise în această dimineață în București. Credit foto: Liana Mach.

Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunță Metrorex.

Compania spune că „aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii".

Metrorex spune că liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.


Sursă foto: Unitatea - Sindicatul Liber Din Metrou/FB

Într-o postare pe Facebook, însoțită de imagini de la protest, Sindicatul Liber din Metrou explică pe pagina de Facebook:  "Noi toti am ales să ne apărăm drepturile, pentru că nu putem menţine tăcerea în faţa nedreptăţii."


Protest la metrou. Sursă foto: Unitatea- Sindicatul Liber Metrou.

"Asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă", mai precizează Metrorex.


Stație metrou Titan, vineri dimineață, la ora 7.52. Credit foto: Liana Mach.

Bucureștenii care s-au îndreptat în această dimineață spre metrou s-au trezit că nu pot intra. Unii au ales să aștepte redeschiderea circulației, alții s-au grăbit spre mijloacele de transport în comun de la suprafață, deja aglomerate.
La primele ore ale dimineții alternativele de transport erau reduse: puține taxiuri, iar cererea mare pentru serviciile de călătorie a ridicat prețurile.


Stația 1 Decembrie, închisă încă de dimineață.. Credit foto: Liana Mach.

2 aprilie, termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale din stațiile de la metrou

Metrorex a anunțat joi că a notificat firma care administrează spațiile comerciale din stațiile de metrou să le elibereze până în 2 aprilie. Acestea pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea regulilor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgență, aratăă compania.

La rândul său, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă afirma recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor, relata ministrul Transporturilor, care amintea că acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale.