Expediția lui Jacques Brel cu velierul peste Atlantic, amintiri dintr-o călătorie zbuciumată

brel1.png

Jacques Brel în Portul Marsilia, 1 decembrie 1970
Image source: 
AFP via France24

În 1974, celebrul șansonetist, cantautor și realizator de film Jacques Brel își părăsea țara natală, Belgia, pentru a face înconjurul lumii cu velierul. Teoretic, o aventură unică. Însă, călătoria este rapid perturbată pentru artist, bolnav și căzut pradă „chinurilor profunde”.

Povestea este relatată într-un documentar de către fiica sa France, care era alături de el în timpul traversării Atlanticului.

Filmul său, „Chronique d’une vie” nu întrunește condițiile necesare pentru a fi distribuit în cinematografe sau pe internet, dar poate fi vizionat pe bază de rezervare la Fundația Jacques Brel din Bruxelles, începând cu această săptămână.

Pentru France Bel, cea care gestionează această fundație și ai săi „kilometri de arhive”, este vorba de a înscrie „în istorie” un moment controversat și multă vreme ascuns din viața tatălui ei. În afară de propriile amintiri, realizatoarea a reconstituit momentul pe baza numeroaselor scrisori ale cântărețului, dar și a mărturiilor a cincisprezece martori (familie, prieteni, doctori, impresarul etc) care au acceptat să renunțe la „obligația de discreție”.

„Am vrut să vă prezint un om cu fragilitatea sa, cu toate slăbiciunile sale, într-o perioadă profund zbuciumată”, a explicat ea în timpul unei proiecții într-o reuniune restrânsă.

Lung metrajul (1h45) începe în mai 1973, cu eșecul filmului său „The Far West” la festivalul de la Cannes. La acea vreme, Brel nu mai cânta în public de șase ani – ultimul său concert fiind în 1967 –este foarte afectat că nu a reușit să-și pună mai puternic amprenta asupra celei de-a șaptea arte.

În iulie 1974, autorul cântecului „Ne me quitte pas” ridică ancora în portul belgian Anvers, împreună cu iubita sa, Maddly Bamy, o actriță din Guadelupa, întâlnită cu trei ani mai devreme la turnarea filmului „L’aventure c’est l’aventure” de Claude Lelouch.

Însă Brel i-a promis această călătorie și lui France (21 ani), a doua dintre cele trei fiice pe care le-a avut cu soția sa, Thérèse Michielsen, alias „Miche”.

Potrivit povestirii sale, France descoperă în ultimul moment că va împărți cu rivala mamei sale cabina de pe Askoy, un impunător velier de 19 metri. Doamna Bamy nu este menționată până în acest moment, ea intervine în film doar prin intermediul imaginilor din arhivă.

 

„O fugă sortită eșecului”

France speră că Maddly Bamy va fi acolo doar temporar. La început nu era exclus ca Miche să se alăture echipei în timpul unei escale, plan ce nu s-a concretizat niciodată. „Nu te văd târându-ți fustele la bordul lui Askoy”, i-a scris Brel soției sale.

În cele din urmă, Maddly se instalează definitiv la bord.

Ruptura a survenit în ianuarie 1975, la sfârșitul unei traversări oceanice pline de peripeții. În Martinica, Jacques Brel îi spune „adio” fiicei sale, înainte de a-și continua drumul cu Maddly Bamy până în insulele Marchize, în Polinezia, unde și-a petrecut ultimii ani, departe de familia sa.

Patruzeci și șase de ani mai târziu, fiica sa nu îl condamnă, chiar dacă nu l-a revăzut decât o dată înainte să moară, în 1978 la vârsta de 49 de ani.

France Brel este sigură că descoperirea cancerului pulmonar în toamna lui 1974 i-a dat peste cap toată viața. Boala, cât și dificultatea sa de a o accepta, constituie firul principal al poveștii, presărate cu anecdote savuroase.

Macheta velierului, expusă la Zeebruges, Belgia; Foto AFP

În noiembrie 1974, Jacques Brel, care dorește să stea departe de ochii presei, se internează sub o identitate falsă în aripa „maternității” unui spital renumit din Bruxelles pentru operația la plămân.

Maddly și Miche (decedată în 2020, unul dintre principalii martori ai filmului, n.r.) vegheau cu schimbul la căpătâiul acestuia.

Pe atunci, artistul se afla deja la a treia întoarcere în Europa, în timp ce Askoy nu trecuse nici măcar de arhipelagul insulelor Canare.

În septembrie s-a întors la Paris pentru a-și înmormânta, în Bretania, cel mai bun prieten, Georges Pasquier, cunoscut sub numele de „Jojo”, apoi pleacă la Geneva (Elveția) unde este diagnosticat cu cancer.

De fiecare dată când pleca, acesta afirma: „a fost opusul unei călătorii liniștite, un fel de fugă sortită eșecului”, rezumă France.

O proiecție pe zi este prevăzută la Fundație, cu rezervare prin telefon sau pe e-mail.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici, după articolul AFP preluat de France24