Salvați Copiii: Abuzurile asupra minorilor s-au agravat în pandemie

salvati_copii_abuzuri_minori_agravat_pandemie.jpg

Numărul copiilor abuzați a crescut în 2020 (Sursa foto: pixabay)
Numărul copiilor abuzați a crescut în 2020 (Sursa foto: pixabay)

Peste zece mii de cazuri de abuzuri și violențe la adresa copiilor au fost înregistrate în 2020, cele mai multe petrecându-se în cadrul familiei. În mai puțin de jumătate dintre ele s-a decis urmărirea penală, potrivit unor date ale autorităților, prezentate de organizația Salvați Copiii.

Mihaela Dinu este coordonatoarea programului de protecție a copiilor împotriva violenței, la Salvați Copiii.

Ea spune la RFI cum a arătat anul pandemic 2020, în ceea ce privește abuzurile la adresa copiilor: ”Din păcate, fenomenul a cunoscut o creștere, mai ales în viața familială, ca să spunem așa, în domeniul familiei, pe tensiuni mai vechi, cumva, pe uzura pe care a suferit-o fiecare membru al familiei, încărcătura psihologică a contextului”.

Dacă țipi la copil, înseamnă că ai comis un abuz emoțional? Mihaela Dinu subliniază că ”nu există abuz emoțional ușor, mediu sau grav, există abuz emoțional, pentru că în funcție de percepția fiecăruia, de reziliența fiecăruia, abuzul are o anumită intensitate. Eu nu i-o pot măsura în schimb, din punct de vedere psihologic, eu, din afară, dar persoana abuzată resimte asta”.

Ea precizează că ”mai sunt situații în care da, ridicăm tonul, dar depinde în ce context o facem, depinde cât de frecvent și depinde mesajul pe care l-am emis prin acest ton ridicat. Și atunci putem face diferența dintre un ton ridicat și evenimentele de abuz emoțional repetat”.

 
Mihaela Dinu, despre abuzurile la adresa copiilor în 2020