Bruxelles recomandă ridicarea restricțiilor de călătorie pentru sărbători

sarbatori 2020

Comisia Europeană recomandă ca traficul în interiorul UE să nu fie întrerupt în perioada sărbătorilor nici pentru persoane și nici pentru mărfuri. De la 1 ianuarie cetățenii britanici ies de pe lista verde Covid19 de călătorie în UE și vor putea veni pe continent doar în anumite condiții, dar nu înainte de această dată.

Comisia Europeană încearcă din nou să coordoneze acțiunile statelor membre pentru combaterea epidemiei fără a paraliza traficul. 

Bruxelles recomandă ca statele membre să ridice restricțiile de călătorie cu trenul și cu avionul care au fost introduse în ultimele zile. In acest fel, cetățenii europeni aflați în alt stat membru se pot întoarce acasă pentru sărbătorile de iarnă, chiar dacă trebuie să se supună unui test sau carantinei. 

Pasagerii care se află în tranzit într-un stat membru nu trebuie să intre în carantină, dar pot fi testați dacă acesta este cazul. 

Cei care călătoresc într-un scop esențial – cum sunt doctorii – ar trebui să se supună unui test Covid19 rapid, fără a se supune mai apoi carantinei, dacă testul este negativ. 

Aceluiași test rapid ar trebui supuși și șoferii de tir astfel încât traficul de mărfuri să nu fie oprit în această perioadă. 

In ceea ce privește relația cu Marea Britanie , Comisia Europeană recomandă și în acest caz ca interdicțiile actuale de călătorie să fie ridicate. 

Toate călătoriile în Marea Britanie sau în sens invers, considerate neesențiale, trebuie descurajate. Cu toate acestea, trebuie permisă repatrierea europenilor aflați în Marea Britanie și a europenilor aflați acum pe teritoriul UE.  

Pâna la 1 ianuarie 2021, cetățenii britanici beneficiază de liberă circulație în UE. După această dată ei vor fi considerați cetățeni din afara UE și nu se vor mai afla pe „lista verde” de călătorie pe timp de pandemie.