Apel al societății civile către candidați: Impostura a ajuns la un nivel maxim în România

Apel societate civila candidati impostura nivel maxim.jpg

Raluca Prună: Transparența este un bun public (Sursa foto: Facebook/Raluca Prună)
Raluca Prună: Transparența este un bun public (Sursa foto: Facebook/Raluca Prună)

Zeci de personalități din mediul academic și societatea civilă au publicat o scrisoare deschisă către viitorii senatori și deputați. Autorii apelului cer între altele candidaților la alegerile parlamentare din șase decembrie să oprească fabricile de doctorate și să-i împiedice pe impostori să ajungă în posturi cheie în administrația publică.

Fostul ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, se află printre semnatarii scrisorii deschise către candidații la alegerile parlamentare.

Ea explică la RFI ce ar presupune reforma morală a politicii românești: ”Se impunea un astfel de apel, pentru că am atins un moment în societatea românească în care vedem că impostura a ajuns la un nivel maxim. Și am avut, numai ca să dau un exemplu foarte recent, am avut de curând cazul unui șef de instituție foarte importantă, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, unde am văzut că o persoană a putut să fie acolo numită, în condițiile în care persoana avea o diplomă de Bacalaureat falsă”.

Fostul ministru al Justiției precizează că ”scrisoarea cere, dacă vreți, instituirea unui control civic. Transparența este un bun public (...). CV-urile trebuie să fie publice. Este important ca toți angajații din instituțiile de stat și persoanele numite să dea declarații pe propria răspundere, cum că actele de studii care au servit la angajarea lor sunt autentice”.

 
Raluca Prună, despre apelul societății civile către candidații la alegerile parlamentare