Coronavirus: Vaccinul rusesc Sputnik V câștigă (puțină) credibilitate

Primele teste pe oameni cu Sputnik V, vaccinul rusesc împotriva Covid-19, au arătat rezultate încurajatoare. Dar concluziile, publicate recent în revista științifică The Lancet, sunt încă considerate insuficiente pentru a justifica decizia președintelui rus Vladimir Putin de a permite utilizarea acestuia pe scară largă.

Acum se poate vorbi de seriozitate științifică în dezbaterea despre Sputnik V, controversatul vaccin rusesc împotriva Covid-19. Cercetătorii de la Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie din Moscova au publicat în sfârșit primele rezultate ale studiilor clinice efectuate pe oameni în revista științifică The Lancet de sâmbătă, 5 septembrie.

Un articol foarte așteptat în urma deciziei șocante a președintelui rus Vladimir Putin din 11 august de a da undă verde utilizării acestui vaccin de către publicul larg. Acest anunț a surprins comunitatea științifică internațională, deoarece nu existau suficiente date  pentru a evalua în mod independent eficacitatea Sputnik V. Cercetătorii s-au temut că anunțul a fost unul exclusiv politic, fără nici un fel de rigoare științifică: vaccinul rus a devenit într-adevăr primul din lume, a cărui utilizare a fost autorizată oficial de un guvern.

 

"Până acum, totul a mers bine"

Articolul publicat în The Lancet susține, parțial, speranțele pe care Moscova le-a pus în Sputnik V. „Vaccinul determină crearea unui număr semnificativ de anticorpi împotriva Covid-19, similar cu ceea ce se întâmplă după o contaminare naturală cu acest virus”, rezumă Peter Openshaw, imunolog la Imperial College din Londra, contactat de France 24.

Reacția sistemului imunitar descrisă de cercetătorii ruși este comparabilă, dacă nu chiar mai puternică, decât cea indusă de vaccinul dezvoltat la Oxford, considerat unul dintre cele mai promițătoare, spune omul de știință britanic.

Toți cei 76 de pacienți care au participat la două studii clinice, efectuate de centrul de cercetare rusesc, au dezvoltat un număr mare de anticorpi după ce au fost injectați cu Sputnik V.

Oamenii de știință au concluzionat, de asemenea, că nu au existat efecte secundare „notabile” asociate cu acest vaccin. „Până acum totul este în regulă”, confirmă Brendan Wren, specialist în boli infecțioase la London School of Hygiene & Tropical Medicine, citat de BBC.

Oare avea dreptate Vladimir Putin să pretindă victoria înaintea tuturor, susținând că „toate testele necesare au fost efectuate cu succes”? Este prea devreme, avertizează Peter Openshaw.

 

Dar persoanele cu risc?

În primul rând, unii pacienți au dezvoltat febră mare, peste 39 ° C, după administrarea vaccinului. „Sigur, dacă este vorba despre combaterea unui virus potențial mortal, îl puteți clasifica drept efect secundar acceptabil, dar acest lucru nu este o glumă”, spune Peter Openshaw.

În plus, Sputnik V a fost testat doar pe 76 de voluntari. Este prea puțin pentru a trage concluzii generale despre eficacitatea sa. „Nu au fost suficienți participanți pentru a exclude posibilitatea unor efecte secundare neobișnuite”, a spus Ohid Yaqub, specialist în proceduri experimentale la Universitatea din Sussex, intervievat de Science Media Center.

Acești voluntari erau, de asemenea, „toți sub vârsta de 60 de ani și erau, în mare parte, soldați, adică nu erau persoanele cu cea mai mare probabilitate de a avea forme acute ale bolii”, notează Peter Openshaw. Prin urmare rezultatele acestui stadiu nu contribuie la evaluarea modului în care persoanele din grupa de risc vor reacționa la acest vaccin. O lipsă de informații cu atât mai îngrijorătoare cu cât Moscova a anunțat la sfârșitul lunii august că Sputnik V va fi administrat în primul rând, din octombrie sau noiembrie, persoanelor în vârstă, scrie Lancet într-un editorial.

În general, „aceste rezultate sunt încurajatoare și suficiente pentru a iniția un studiu de fază III, adică pe o populație mai mare. Dar nu ar fi recomandat ca în această etapă să se efectueze vaccinări în afara unui protocol clinic”, avertizează Peter Openshaw.

 

Graba strică treaba

Cercetătorii de la Centrul de cercetare Gamaleya din Moscova au indicat, de asemenea, că au început să recruteze 40.000 de voluntari pentru a confirma eficiența Sputnik V. „Întrebarea este dacă presiunea politică exercitată va face ca vaccinul să fie administrat pentru publicul larg înainte ca rezultatele acestui test să fie anunțate”, spune Eleanor Riley, imunolog la Universitatea din Edinburgh.

Moscova ar putea fi cu atât mai tentată să ocolească acest proces de fază III, deoarece președintele SUA, Donald Trump a indicat că și el are în vedere ocolirea anumitor proceduri de validare a medicamentelor pentru a accelera introducerea unui vaccin pe piață.

Dar această grabă crește considerabil riscul de apariție a unor erori.  „Precipitarea poate provoca, printre altele, erori de producție sau contaminarea accidentală a probelor”, spune Peter Openshaw.

În contextul actual, această asumare de riscuri este un lux pe care lumea nu și-l poate permite, spun oamenii de știință. „Publicul trebuie să aibă încredere în cercetarea vaccinurilor. Dacă nu suntem perfect transparenți și riguroși, jucăm pur și simplu jocul de-a anti-vaccinul", avertizează Michael Head, expert în politici de sănătate publică la Universitatea din Southampton, intervievat de Centrul de Științe Media din Marea Britanie. Cu alte cuvinte, dorința de a fi primul cu orice preț poate, în acest caz, să coste vieți.

 

Traducere de Anda Costiuc după France24