În Parlament, pe urmele copiiilor dispăruți. Cazurile, legate de traficul de persoane

copil.jpg

Image source: 
pixabay.com

Audierea reprezentanților Direcțiilor pentru Protecția Copiiilor de către comisia parlamentară de anchetă privind situația cazurilor de copii dispăruți  a scos la iveală aspecte revoltătoare: DGASPC Dolj s-a confruntat cu "doar" zece cazuri de abuz asupra copiilor din centrele pe care le are în subordine într-o perioadă de zece ani.

Declarațiile îi aparțin  directorului instituției, care consideră chiar că situația nu este atât de gravă, după cum relatează ziare.com. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor.

Din cele 10 cazuri, în trei ancheta este încă în desfășurare, în timp ce abuzatorii, angajați ai centrelor, continuă să lucreze cu copiii.
Audierile de miercuri cu șefii instituțiilor care ar trebui să-i protejeze pe copii au venit în condițiile în care, potrivit datelor oficiale,  40% din copiii dispăruți provin din aceste DGASPC-uri.

Mai grav este ca aceste direcții ajung să livreze  "marfă" pentru rețelele de trafic de persoane, respectiv prostituție sau cerșetorie, după cum acuză ONG-urile care se ocupă de victimele traficului de persoane.

În acest context am discutat cu  Petre Florin Manole, membru al comisiei parlamentare de anchetă privind situația copiiilor dispăruți, pe care l-am întrebat ce obiective are comisia parlamentară de anchetă, comisie care derulează audierile în spatele ușilor închise. 

 

Petre Florin Manole: Disparițiile trebuie corelate cu tematica traficului de persoane

Petre Florin Manole: Am ales să facem prima audiere cu reprezentantul Ministerului de Interne tocmai pentru a  începe cu dimensiunea oficială a problemei, cu opinia și informațiile pe care le au instituțiile publice, urmând apoi să mergem, cum am și mers, către organizații neguvernamentale sau către nivelul local, către direcțiile de asistență socială și protecția copilului. 

Reporter: Înțeleg că astea sunt fapte. 40% dintre copiii dispăruți sunt din centre.
P.F.M: Sunt statistici oficiale care ne-au fost comunicate de către Ministerul de interne.
Rep: De la direcții ce veți încerca să aflați? 
P.F.M: Vom încerca să aflăm, în primul rând, ce este cu acest procent foarte mare, care sunt motivele pentru care acești copii dispar din instituțiile statului. Astea sunt centrele respective, sunt niște centre gestionate de statul român. Vom încerca să aflăm ce consideră ei că trebuie făcut pentru a repara situația, fie din punct de vedre legislativ, fie din punct de vedere executiv. Vrem o definere a probleme dinspre ei și o căutare a soluției împreună cu ei. Ăsta este obiectivul.

Aceasta comisie a început ca o comisie care să analizeze de ce dispar copiii în România și care este procedura administrativă de găsire a lor, de urmărire a lor și de ce unii sunt găsiți după 20 de ani. Eu am început să lucrez în această comisie spunând din start că problema aceasta trebuie corelată cu tematica traficului de persoane. Acolo duc firele. Este una dintre cele mai mari probleme pe care le are România acum.

Nu de mult inclusiv ambasadorul SUA a avut o conferință de presă cu Ministrul de interne și a vorbit despre această problemă. Asta după ce raportul Deparatmentului de stat pe trafic de persoane semnalează problema asta de foarte mulți ani.

Până la urmă e un raport de human rights (drepturile omului), iar eu vin din zona de human rights. Având cunoștință de acel raport, având contacte și discuții deschise cu reprezentanți ai ambasadei de mai bine de un an, am înțeles problema și am încercat să sugerez și colegilor mei să mergem în direcția asta. Mă bucur foarte mult că acum, de fapt, comisia merge în direcția foarte corectă a analizării dispariției copiilor corelat cu traficul de persoane.
Rep: După apariția acelui raport îmi amintesc că au mai apărut instituții, cum ar fi Parchetul General, care au spus că traficul de persoane trebuie să fie o prioritate. Cumva de la DIICOT s-ar aștepta mai mult, acțiuni concrete. 
P.F.M: Da, dar vă spun încă o dată. Reacțiile venite după declarațiile de presă ale ambasadorului american, indiferent din ce zonă vin ele, sunt reacții superficiale. Raportul acela nu e la prima ediție, nici la a zecea ediție. Cine are ochi să vadă și minte să priceapă citea și vedea, așa cum este mult mai popularul raport pe drepturile omului sau raportul Fundamental Rights Agency pe drepturile omului. Toate astea sunt rapoarte publice, care nu sunt la prima ediție și care ar trebui să atragă mai multă atenție și mai multă dezbatere în spațiul public românesc, nu doar cu prilejul unor declarații cu iz politic, indiferent cum se numește ambasadorul SUA care le face.
Rep: Noutatatea anul acesta mi s-a părut că a fost invitația să facem ceva că ei vor să ne ajute. 
P.F.M: Da, am văzut asta. Dar semnalele de genul acesta erau transmise pe filiere diplomatice de mult. Sigur că ele nu erau la fel de publice, la fel de vizibile, la fel de deschise către urechile tuturor, dar nu erau nici secrete. Erau pe niște canale mai nișate. Dacă erai un profesionist sau un om interesat de huma rights și te uitai la sursele disponibile pe piață, aceste rapoarte erau deja acolo.

Concluziile lor erau deja acolo și discuțiile. Dăcă vă amintiți perioada dosarului de la Țăndărei, un dosar de trafic de persoane cu cifre enorme. Peste 180 de minori victime ale traficului de persoane, foarte mult. Discuțiile astea existau. Într-adevăr, ați semnalat bine. Unele dintre critici merg către DIICOT. Alte critici merg către poliție. Și alte critici merg către zona justiției, inclusiv către judecători. Mă scuzați dacă o să fiu critic la adresa acestei zone, dar faptele și cazurile astea o impun.

Fetișizarea unui domeniu, oricare ar fi el, produce întotdeauna probleme extrem de mari. Cred că este și unul dintre cazurile acestea. Ca să vă dau un exemplu dintr-o arie nu 100% fără tangeță cu tema minorilor pierduți, dacă vă uitați în Libertatea la statisticile dezvăluite de domnul Tolontan referitoare la cum au fost condamnați și care este discursul unora dintre judecători la adresa copiilor victime ale abuzurilor sexuale. Victima e vinovată. Astea toate sunt niște probleme extrem de adânci și de profunde. Astea nu se pot rezolva nici cu o lege, nici cu o măsură executivă pe termen scurt. Sunt probleme adânc înfipte în societatea românească, din păcate. 
Rep: Ce putere are o comisie de anchetă parlamentară?
P.F.M: Cred că are un potențial foarte mare. Are o putere pentru că poate face control parlamentar pe instituții publice centrale. Produce deschidere. Iată că direcțiile de asistență socială nu sunt instituții publice centrale și ele nu sunt supuse controlului parlamentar, dar nu se opun ideii de a veni în Parlament, de a discuta și de a clarifica situații care le privesc. Vor trebui avute în vedere două categorii de concluzii ale acestei comisii.

O categorie de concluzii ar trebui, după opinia mea, să țină seama de dimensiunea legislativă, să identifice lacunele din legislație, oricâte ar fi ele, zonele în care poate trebuie extinse competențele unor instituții prin lege sau zone în care trebuie modificate anumite legi, pe de o parte. Asta ține 100% de noi.

Pe de altă parte, trebuie identificate acele măsuri de ordin executiv care țin de guvern ca instituție, de instituții guvernamentale care fie în îndeplinirea artibuțiilor pe care le au au sincope, fie au o încetinire sau o inflexibilitate în a lucra cu organizații neguvernamentale care livrează servicii pentru victime de exemplu. Poți să faci control pe instituțiile astea și să presezi foarte mult.

Atât timp cât această comisie va avea obiective nepartizane politic, ceea ce până acum s-a întâmplat foarte bine, atât timp cât această comisie va fi o comisie de lucru în comun pentru un interes și obiective comune, ceea ce se întâmplă acum, nu văd să existe sincope sau neîmpliniri.

Cred că această dimensiune a colaborării transpartinice este ceea ce dă și va da și forță și eficiență comisiei parlamentare. Dezbaterile din interiorul comisiei și asta puteți afla de la orice membru al comisiei, nu au fost și nu sunt în marja contrelor politice absolut deloc. 

Petre Florin Manole, membru al comisiei parlamentare de anchetă privind situația copiiilor dispăruți, intervievat de Andreea Orosz