Trei turiști români testați pozitiv cu Covid-19 în Grecia

plaja_grecia_flickr.jpg

Plajele din Grecia primesc în fiecare vară zeci de mii de turişti români
Plajele din Grecia primesc în fiecare vară zeci de mii de turişti români
Image source: 
flickr.com

Doi turiști români aflați în Insula Evia și un altul din Salonic, au fost testați pozitiv cu COVID-19. Grupul din care fac parte cei doi din Insula Evia se întoarce marți în țară.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit datelor comunicate de către autoritățile locale competente Ambasadei României la Atena și Consulatului General al României la Salonic, doi cetățeni români aflați în Insula Evia și un cetățean român aflat în Salonic au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19.

Cei doi cetățeni români confirmați pozitiv în Insula Evia au fost transferați într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile.

Ceilalți membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul Greciei și care au fost testați, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasați în izolare, autoritățile locale asigurându-le apa și alimente, precum și produse de strictă necesitate.

Aceștia urmează să revină în țară în cursul zilei de marți cu un autocar pus la dispoziție de agenția turistică prin care a fost cumpărat pachetul turistic.

MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea persoanelor în cauză, misiunea diplomatică fiind în contact cu o parte dintre turiști.

Cetățeanul român aflat în Salonic a contactat Consulatul General al României la Salonic, menționând că a fost anunțat de autoritățile elene, la data de 11 iulie a.c., cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a ajuns în Grecia la data de 8 iulie a.c., aflându-se în prezent într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt cetățean român care până acum nu a fost testat.

Consulatul General al României la Salonic întreprinde demersuri pe lângă autoritățile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislația elenă în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate.

Totodată, Ambasada României la Atena și Consulatul General al României la Salonic au întreprins demersuri de urgență pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităților elene centrale cu privire la situația celor trei cetățeni români depistați pozitiv, precum și pentru a se asigura că aceștia primesc îngrijirea și asistența necesare în astfel de situații.