Raportul Comisiei Wiesel - contestat, dar foarte puțin cunoscut

deportare_evrei.jpg

Evrei deportați de armata română (iulie 1941)
Holocaustul din România a avut loc cu precădere în Basarabia, Bucovina și Transnistria
Image source: 
https://jewishnews.timesofisrael.com/

Deși a fost publicat în 2004, Raportul Final al Comisiei Wiesel cu privire la Holocaustul din România rămâne foarte puțin cunoscut, dar cu toate acestea este contestat și azi. Cum a apărut acest Raport și de ce este așa de controversat?

Reporter: Raportul Final al Comisiei Internaționale "Elie Wiesel" a apărut abia după 15 ani de la căderea regimului comunist din România și după alți 15 ani Holocaustul din România este un subiect marginal care provoacă adeseori iritare. 

Unul dintre membrii comisiei Wiesel, Alexandru Florian, care din 2005 este directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", explică contextul geo-politic în care a apărut Raportul.  

Alexandru Florian: În anul 2003 președintele de atunci al României, Ion Iliescu, avusese un interviu în cotidianul israelian Ha’aretz, în care a dat două răspunsuri care au generat dezacord.

Într-unul dintre ele făcea o asemănare între luptătorii anti-fasciști din cel de-al doilea război mondial, respectiv comuniștii care se opuneau fasciștilor, și populația evreiască care a suferit Holocaustul.

Al doilea răspuns se referea la proprietățile evreiești pe care regimul Antonescu le confiscase în timpul celui de-al doilea război mondial și cum se poate rezolva problema restituirii.

După mai bine de 10 ani în care în România, inclusiv în instituții publice centrale cum ar fi parlamentul, Ion Antonescu a fost elogiat și se construia de către anumite persoane publice sau anumite ONG-uri naționalistem extremiste, ortodoxiste o memorie pozitivă eroizantă, președintele Iliescu să constituie o comisie internațională, formată cu precădere din istorici, dar nu numai, privind istoria comunității evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial.

Reporter: Are legătură și cu faptul că în 2003 România era cu un an înaintea deciziei Uniunii Europene privind aderarea la UE?

Alexandru Florian: Are legătură și cu contextul geo-politic. Afirmațiile puternice și consolidate de politică externă ale României după 1993 – 1994, faptul că România vrea să se integreze în UE, dar și să adere la NATO.

Or, cum se știe UE și NATO au un sistem de valori, civice și politice, pe care le promovează, în strânsă legătură cu principiile democrației și în care promovaea unei imagini publice pozitive pentru criminali de război, pentru dictatori, pentru lideri totalitari este ceva de nemaiauzit și de nemaiîntâlnit.

 Reporter: Cum a lucrat comisia având în vedere că avea membri din mai multe țări și trei continente?

Alexandru Florian: Pot să spun că a fost o experiență foarte interesantă, comisia a avut patru întâlniri în plen și restul timpului s-a lucrat prin schimbul de email-uri.

Prima întâlnire a avut loc la București în toamna anului 2003, în care s-au stabilit echipele de lucru, o tematică, ce ținte trebuie atinse, care este perioada de timp și alte chestiuni care țin de logistica funcționării comisiei.

Președintele comisiei a fost Elie Wiesel, dar practic partea executivă a fost asigurată de cei trei vice-președinți, din partea României, istoricul și generalul de armată, Mihail Ionescu, din partea Muzeului Holocaustului de la Washington a fost istoricul Radu Ioanid și din partea Israelului directorul arhivelor naționale, Tuvia Frilling.

Reporter: Adversarii sau criticii Raportului spun: prea mare influența evreilor – un președinte și doi vice-președinți evrei!

Alexandru Florian: E prima dată când aud această afirmație de la dumneavoastră. A fost contestat Raportul în unele segmente ale lui, mai ales pentru faptul, care era și de așteptat, că Raportul spune în mod clar, nu lasă nicio urmă de îndoială, faptul că responsabilitatea principală pentru distrugerea evreilor din România a avut-o Ion Antonescu și abia apoi Germania sau anumite instituții din Germania lui Hitler, ca și o seri de cifre privind victimele.

Ion Iliescu și Elie Wiesel la Sighet
Președintele Ion Iliescu a decis în 2003 înființarea comisiei conduse de Elie Wiesel

În ceea ce privește structura etnică a conducerii acestei comisii internaționale eu cred că orice om rațional își dă seama că statura și simbolistica lui Elie Wiesel nu a făcut decât să asigure legitimitate și credibilitate comisiei.

Elie Wiesel a fost Premiul Nobel pentru Pace, a fost și rămâne personalitatea cea mai cunoscută care a combătut Holocaustul la nivel global sau mondial, precum și faptul că a luat atirudine împotriva altor genocide care au avut loc în lume după cel de-al doilea război mondial, iar ceilalți doi vicepreședinți au fost desemnați în primul rând pentru că din țările respective era un număr mai mare de membri în comisie și în al doilea rând pentru profesionalismului pe care îl afișau conform CV-ului.

Dacă e să continuăm analiza componenței comisiei, au fost și niște istorici care cel puțin până la funcționarea comisiei 2003 – 2004 au un mesaj, un discurs istoriografic cel puțin ambiguu, referitor la guvernările Antonescu și rolul lui Antonescu în istoria României și cu toate temerile inițiale, iată că istoricii respectivi nu au pus frâne, nu au pus piedici, iar Raportul Final arată așa cum îl cunoaște toată lumea din 2004 și are un conținut respectabil..

Au fost istorici care erau pro-antonescieni în anii ’90...

Reporter: Putem să-l numim pe profesorul Ioan Scurtu?

Alexandru Florian: Da, era unul dintre ei, așa încât trebuie să remarc, dacă tot menâionați istoria comisiei, deși am fost o diversitate, inclusiv soci-profesională, pentru că nu au fost numai istorici, au fost sociologi, politologi, economiști, au fost eprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, au fost oameni cu perspective istoriografice diferite.

Comisia a lucrat foarte bine și a reușit pentru prima oară în activitățile de grup științific din România să dea un raport pe care toți membrii să și-l asume.

Reporter: Care au fost sursel pe care s-a bazat Raportul?

Alexandru Florian: Raportul s-a bazat pe lucrări de istoriografie existente până în acel moment, 2003, despre istoria României și pe accesul la arhive.

Transnistria, de Jean Ancel
Cărțile lui Jean Ancel despre Holocaustul din România au constituit una dintre sursele Raportului Comisiei Wiesel

Am beneficiat de o serie de documente pe care Muzeul Holocaustului de la Washington le fotocopiase deja ca urmare a unor acorduri de după 1990 cu Arhivele naționale, cu ministerul apărării, cu minisiterul de interne, am avut acces la arhivele statului.

Revin la lucrările publicate până la acel moment: cele ale lui Jean Ancel, cel mai cunoscut istoric pe istoria Holocaustului din România la acel moment, lucrările lui Randolph Braham, cel mai bun istoric pe problema Holocaustului din nordul Transilvaniei, originar din Transilvania, deportat la Auschwitz în 1944 și care după război s-a stabilit în SUA.

Reporter: Există în Raport și un capitol consacrat Holocaustului din nordul Transilvaniei, unde responsabilitatea principală revine Germaniei Naziste, în complicitate cu autoritățile ungare.

Alexandru Florian: Comisia a decis să studieze ce s-a întâmplat cu comunitatea evreiască mai întâi pe teritoriul actual al România și dat fiind acțiunea guvernelor Antonescu după 1941 comisia a cercetat și ce s-a întâmplat în Basarabia, nordul Bucovinei, Herța și Transnistria.

Deci există și un capitol consacrat nordului Transilvaniei, cu precizările de rigoare privind responsabilitatea.

Reporter: Raportul are 424 de pagini, iar cifra principală menționată este cea a victimelor Holocaustlui din România: la evrei între 280 și 380.000, la romi 11.000, de unde această plajă mare de valori la numărul de morți evrei, peste o treime din cifra cea mai mică?

Alexandru Florian: Dacă în ceea ce privește victimele romi această cifră cu foarte mici corecturi va rămâne în general aceeași, pentru că s-au găsit în arhive niște liste complete, asupra numărului de deportați, asupra numărului de citime, au fost deportați puțin peste 25000 și au murit circa 11000.

Pentru populația evreaiască nu există liste complete pentru evenimentele tragice care au avut loc.

Pentru Pogromul de la Iași (iunie – iulie 1941) se vehiculează se vehiculează un număr de 13 mii și ceva de victime. Există liste pentru victimele din cele două trenuri ale morții, dar nu și pentru cei morți în oraș.

Tot așa nu există liste complete pentru cei care au fost deportați în Transnistria, cine s-a întors, cine nu s-a întors. Rămâne în continuare o provocare pentru istorici de a stabili.

S-au luat cele două cifre având în vedere două opinii ale istoricilor în momentul respectiv. Era opinia unui istoric care mergea pe 280000 și era opinia lui Jean Ancel care mergea pe 380000 și care scrisese deja un volum, Holocaustul din România, avusese acces, se documentase, făcuse diferite adunări, liste și ajunsese la numărul de 380000.

Și atunci ca să nu existe divergențe, comisia a decis să se dea opinia minimă și opinia maximă, urmând ca cercetările ulterioare să completeze și să aducă elemente noi, dacă se vor găsi.

Reporter: Ce recomandări a făcut comisia în cadrul acestui raport?

Alexandru Florian: Comisia a constatat stadiul dezastruos al cunoașterii Holocaustului din România în România și a făcut prin urmare recomandări cu caracter academic, educativ și memorialist.

Alexandru Florian și Nicolas Don in studioul de inregistrari RFI Romania
Alexandru Florian consideră că tematica Holocaustului din România este una de nișă

O recomandare clară, explicită în acest sens a fost că în România ar fi bine să se oranizeze o instituție publică sau privată, care să aibă ca obiectiv cercetarea Holocaustului din România.

De data aceasta statul, guvernul României de fapt a fost mai rapid ca societatea civilă, ca partea privată a realităților românești, și îm august 2005 printr-un HG Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, “Elie Wiesel”, având dept obiectiv cunoașterea și amplificarea cercetărilor pe subiectul respectiv, precum și programe educative și memorialistice.

S-a recomandat organizarea în învățământul public obligatoriu, a apărut un manual opțional al istoriei evreilor și a Holocaustului din România, încă din 2005 pentru clasa a XI-a sau a XII-a ca un cun curs opțional, s-a recomandat organizarea de cursuri de pregătire cu funcționarii publici, cu ziariștii, pentru că au fost și încă mai sunt multe mesaje care distorsionează, minimalizează sau chiar neagă Holocaustul din România sau care încearcă să promoveze o imagine eroizantă a mareșalului Ion Antonescu și o preocupare din partea instituțiilor publice de a combate negarea Holocaustului în conformitate cu Ordonanța de Urgență 31/2002.

Reporter: Cu toate acestea, potrivit sondajelor comandate de Institutul Elie Wiesel, doar 36% dintre români acceptă că în România a avut loc un Holocaust și cred că dacă ar fi să facem un sondaj cine a auzit măcar de Raportul Comisiei Wiesel ar ieși și mai puțini.

Alexandru Florian: Asta este posibil pentru că, deși din punct de vedere logistic există practic un acces nelimitat la Raportul Final al Comisiei și există o variantă în limba română și una în limba engleză, ambele variante fiind pe internet pe site-ul Institutului Elie Wiesel, erau postate și pe site-ul Muzeului Holocaustului de la Washington și Yad Vashem, Muzeul Holocaustului de la Ierusalim, a fost o ediție tipărită de Polirom, în câteva sute de exemplare pentru fiecare limbă, Institutul Elie Wiesel a distribuit această ediție tipărită în unele biblioteci, în special în institute de învățământ superior.

Trebuie să spun după aproape 15 ani de existență a Institutului Elie Wiesel că probleamtica Holocaustului din România este un subiect de nișă, nu preocupă, nu frământă cetățeanul obișnuit, putem înțelege acest lucru și de aceea se perpetuează în timp și printre generații aceleași formule deja învățate și care se repetă în școala generală.

De aceea eu spun că toată lumea a auzit de Auschwitz, puțini au auzit de cele întâmplate în Transnistria sau în Pogromul de la Iași și puțini sunt dispuși să accepte această responsabilitate, pentru că este o responsabilitate a României și e greu pentru orice comunitate, orice populație a unei țări să accepte că a avut și lideri totalitari, lideri criminali, lideri condamnați pentru crime împotriva umanității.

Nu este o situație singulară, dacă ne uităm la Franța lui Petain unde aceasta s-a perpetuat și când Franța s-a trezt abia sub președinția lui Mitterrand să recunoască Holocaustul și responsabilitatea, e adevărat că au două – trei decenii înaintea noastră dar totuși cel puțin trei decenii după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Este greu pentru un popor să-și recunoască petele negre din istorie și probabil că va mai dura.

Membrii Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România:

Președinte: Elie Wiesel

Vicepreședinți: Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, București) și Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA)

Membri: Ioan Scurtu (Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Bucure[ti secretar al Comisiei),

Viorel Achim (Institutul de Istorie Nicolae Iorga, București),

Jean Ancel (Yad Vashem, Ierusalim),

Colette Avital (membru al Parlamentului Israelian),

Andrew Baker (Comitetul Evreiesc American),

Lya Benjamin (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreiești, București),

Liviu Beris (Asociația Supraviețuitorilor Holocaustului din România),

Randolph Braham (Universitatea din New York),

Irina Cajal Marin (Federația Comunităților Evreiești din România),

Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iași),

Ioan Ciupercă (Universitatea Al.I. Cuza, Iași),

Alexandru Elias (Federația Comunităților Evreiești din România),

Alexandru Florian (Universitatea Dimitrie Cantemir, București),

Mihai Dinu Gheorghiu (Centrul de Sociologie European, Paris),

Hildrun Glass (Universitatea Ludwig Maximillian, München),

Menachem Hacohen (Marele Rabin al României),

Vasile Ionescu (Centrul Romilor Aven Amentza),

Corneliu Mihai Lungu (Arhivele Naționale Istorice Centrale, București),

Daniel S. Mariaschin (Bnai Brith International),

Victor Opaschi (consilier prezidențial),

Andrei Pippidi (Universitatea București),

Ambasador Meir Rosenne (Israel),

Liviu Rotman (Universitatea Tel Aviv),

Michael Shafir (Radio Europa Liberă / Radio Libertatea),

Paul Shapiro (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA),

William Totok (Institutul de Istorie, Germania),

Raphael Vago (Universitatea Tel Aviv),

George Voicu (Școala Națională de Științe Politice și Administrative),

Leon Volovici (Universitatea Ebraic\ din Ierusalim)

(Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 436 din 17 mai 2004)

Asculta'i interviul cu Alexandru Florian realizat de Petru CLEJ