Cine e de fapt responsabil pentru explozia cazurilor Covid-19?

Revenim la starea de urgență? Cel mai grav bilanț zilnic al cazurilor Covid-19 de la debutul epidemiei în România s-a înregistrat miercuri, 8 iulie: 555 de noi infectări, din aproximativ 13 mii de teste. Unde s-au înșelat autoritățile, unde a greșit populația?

În mod normal, noul bilanț Covid-19 și întreaga evoluție din ultima perioadă ar trebui să determine autoritățile române să reintroducă starea de urgență sau în orice caz anumite restricții.

În schimb, ce face Guvernul? Se gândea acum câteva zile cum să redeschidă restaurantele mai repede. Ceea ce arată încă o dată că deciziile Executivului nu prea țin cont de realitatea epidemiologică din teren, undeva se produce o fractură de logică, explicabilă până la un punct.

De altfel, nu este prima dată când Cabinetul Orban relaxează unele măsuri fix când într-un moment în care bilanțul crește alarmant. Ce-i drept, relaxarea de la 1 iulie a fost amânată. Dar se pare că acest lucru nu a fost suficient.

 

Unde a greșit populația?

 

Cine e de fapt de vină pentru această explozie de cazuri Covid-19 de miercuri, după creșterea oricum alarmantă din ultimele săptămâni? Pe de o parte, populația. Se vede cu ochiul liber că din ce în ce mai mulți oameni refuză să poarte masca în spații publice închise și să respecte distanța de doi metri, chiar și în spații deschise. Or asta ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi și de bunul simț pe care unii îl au, alții nu. Ați remarcat că oamenii care stau la cozi în magazine nu prea mai respectă distanța față de persoana din față?

Chiar dacă majoritatea românilor poartă mască, e suficient să ai doi călători din zece care nu o poartă în autobuz sau câțiva vânzători prin cine știe ce magazinaș de cartier, care-și țin masca sub bărbie, pentru ca bilanțul să crească exponențial.

 

Unde au greșit autoritățile?

 

Pe de altă parte, oricât ar refuza oficialii din Guvern să accepte acest lucru, responsabilitatea îi aparține și statului, care ar fi trebuit să ia măsuri mai ferme, cu riscul de a fi înjurat de o parte a populației.

Or aici sunt multe întrebări: de exemplu, de ce nu intervin polițiștii mai des? Seara, pe ”bucla” din Drumul Taberei, adică șoseaua care înconjoară Parcul Moghioroș, sunt zeci de persoane ieșite din blocuri în grupuri mari, cu copii, cu căței, cu berea în mână, care stau foarte aproape unii de alții, ca și cum virusul ar fi dispărut ca prin magie. În parcarea unui supermarket din zonă, oamenii stau în grupuri mari, sprijiniți de portbagajul mașinilor și mănâncă din pungă ciocănele cumpărate de la ”Mac-ul” din zonă. Nu am văzut nici un polițist care să le ceară să se distanțeze sau să respecte regula numărului maxim de persoane care au voie să stea împreună. Ei bine, da, regula încă există!

Am asistat recent la o scenă de toată jena în Piața Agroalimentară din cartierul meu: un comerciant a intrat în piața acoperită, fără mască, în timp ce împingea un cărucior cu legume și fructe, iar după ce paznicul i-a cerut să poarte masca, bărbatul i-a replicat: ”hai, bre, lasă-mă cu masca ta!”. Paznicul a zâmbit tâmp, legănându-se stângaci când pe un picior când pe altul și l-a lăsat apoi pe negustor să-și continue drumul în piața unde oricum cei mai mulți vânzători poartă masca sub bărbie. Culmea e că piața respectivă se află la vreo 50 de metri de o secție de Poliție...

Apoi, cum să nu se destrăbăleze poporul, când vede că ditamai deputații își permit să intre într-o șaormerie, fără mască, ba chiar îi amenință și pe polițiști? Sau când președintele Camerei Deputaților și alți colegi cunoscuți din partid își dau masca jos la tribuna Parlamentului, într-un gest de sfidare. ”Să vină Vela să mă aresteze”, parcă așa zicea domnul respectiv, care a aflat ulterior, coincidență fericită, că are o deviație de sept...

 

Unde e Marcel Vela?

 

Dar de ministrul de Interne își mai amintește cineva? Unde e Marcel Vela zilele astea? Mai țineți minte ce activ era în preajma Paștelui, când se pregătea să-i oblige pe polițiști să împartă lumina de sărbători, alături de voluntarii Bisericii, punând pe toată lumea în pericol de infectare? Care voluntari oricum erau mai mulți la număr decât permitea legea la momentul respectiv, dar trecem peste asta...

De câteva săptămâni, oficialii Guvernului Orban se limitează la a constata bilanțul ridicat, fără să ia însă și măsuri clare și ferme. Sigur, e lesne de înțeles că restricțiile și starea de urgență nu se ”pupă” cu alegerile locale și cu cele parlamentare de anul acesta. Însă dacă nu se iau măsuri acum, s-ar putea să asistăm fie la o explozie și mai gravă de cazuri după ce se perindă oamenii la urne, pe 27 septembrie, fie dimpotrivă, la un absenteism record.

La care se adaugă și cei câteva sute de suspecți de coronavirus, lăsați să plece din spitale, după decizia recentă a CCR legată de carantină și izolare. Cine își asumă răspunderea pentru faptul că sute de posibile focare de infecție se plimbă probabil nestingherite pe bulevarde, prin parcări și cu autobuzul?