Șefa ANPDCA: Copii adoptabili, blocați "în zona gri" a sistemului din pasivitatea managerilor

Pasivitatea celor care se ocupă de dosarele de adopții face ca cei mai mulți copii aflați în centre să nici nu ajungă să fie adoptabili. E concluzia la care a ajuns șefa Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Mădălina Turza, după verificarea tuturor dosarelor. Sunt județe în care din totalul copiiilor instituționalizați, doar 2 la sută obțin statut de copil adoptabil, în timp ce cele fruntașe ating abia 19 la sută.

 

Sunt județe în care din totalul copiiilor instituționalizați, doar 2 la sută obțin statut de copil adoptabil, în timp ce cele fruntașe ating abia 19 la sută.
Vorbim despre copiii cu vârste cuprinse între 0 și de până la 14 ani condamnați să rămână într-o zonă gri a sistemului, din care practic nu au nicio șansă să iasă, după cum explică Mădălina Turza.

Mădălina Turza: Zona de adopții este un problematică, așa cum știm cu toții de foarte mult timp. În ultimele câteva luni nu am făcut neapărat verificări în sensul de controale, ci am colectat, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, niște date foarte amănunțite cu privire la situația fiecărui copil în parte din sistemul de protecție.

Sunt copii fără familii, care trăiesc în centre de plasament, la asistenți maternali sau în alte forme, la familii, la rude de diferite grade sau la persoane cu care au o relație dezvoltată în timp. Am vrut să văd în legătură cu acești copii de când au intrat în sistem, o dată și cum stă practic situația în ceea ce privește deschiderea demersului de adoptabilitate.

Dacă angajații din DGASPC au făcut procedura necesară ca ei să poată fi dați în adopție. Situația stă foarte foarte prost. Dintre toți copiii cu vârste de până în 14 ani aflați în momentul acesta în sistem, procentul pentru care s-au deschis dosarele de adoptabilitate variază între 2% și maxim 19% dintre acești copii pe județe. Cel mai puțin avem 2% copii în anumite județe, cel mai mult 19%.
Rep: Ce ne arată aceste procente?
M.T: Ne arată managementul procesului de adopție. Pentru ca un copil să poată intra în procedura de adopție cu o familie care își dorește să adopte un copil, trebuie să se îndeplinească niște pași administrativi. 
În primul rând, managerul de caz trebuie să îi deschidă dosarul de adopție. Trebuie să îi caute rudele. Dacă nu a găsit rudele trebuie să facă o serie de hârtii administrative pe care să le transmită la instanță și instanța să stabilească faptul că acel copil este adoptabil. Ceea ce se întâmplă în fapt este că managerii de caz întârzie nejustificat, nepermis de mult realizarea acestei etape, acestei proceduri administrative prin care copiii sunt declarați adoptabili. 
Fără să existe o hotărâre judecătoarească că un copil este adoptabil, el nu poate intra în procedura de adopție. Nu se poate întâlni la mijlocul drumului cu o familie adoptatoare. Managerii de caz, din cauza unor diferite motive ce țin de lipsa de asumare, pentru că le este teamă să tranșeze problema și preferă să țină copilul în sistem spunând că, totuși îl mai sună cineva din familie o dată pe an. Din prejudecată pentru că se gândesc că dacă are 9 – 10 – 11 ani oricum nu îl mai adoptă nimeni la vârsta asta. 
Din comoditate sau din alte varii motive care pot avea legătură și cu un manegement prost al procesului administrativ. Atunci când cauți rudele până la gradul IV al copilului și trimiți solicitări despre aceste rude la primăriile din țară, nu trimiți o adresă și aștepti cinci, șase, zece luni și dacă îți trimite răspunsul bine, dacă nu aștepți și ții blocat copilul. E vorba de proactivitatea managerului de caz, care din păcate, în multe din cazuri lipsește. 
Toate aceste lucri cumulate fac ca acești copii să rămână blocați în sistem. Ei nu sunt declarați adoptabili. Ei sunt într-o zonă gri în sistem. Chiar dacă ar vrea o familie să ia un anumit copil nu poate pentru că cineva din spate nu a făcut demersurile legale și administrative pentru ca el să poată fi adoptat.
Rep: Cam ce vârste au acești copii?
M.T: Între 0 și 14 ani, aceștia pentru care nu s-a deschis adoptabilitatea, iar în sistem sunt copii de la 0 la 18 ani. 
Rep: Am văzut că ați dat niște termene. Ce vă face să credeți că vă vor asculta,  sistemul arătând că prezintă o rezistență?
M.T: Cred că trebuie să ieșim din această paradigmă a neputinței. Există tot felul de subterfugii și de șiretlicuri dezvoltate de-a lungul timpului de reprezentanții sistemului. Noi nu trebuie să uităm că noi avem o lege de aplicat în care sunt prevăzute foarte clar aspecte ce țin de termene.

Dacă într-un an nu s-au creat premizele necesare ca acest copil să fie reintegrat în familia biologică, atunci managerul de caz este obligat să declanșeze procedura de adopție. Lucrurile acestea sunt prevăzute în lege. Faptul că până acum nimeni nu s-a deranjat să verifice implementarea și să scancționeze implementarea conformă a acestor reglementări, asta este o altă discuție.

Eu am convingerea că acești oameni se vor mobiliza de voie sau de nevoie. Nu știu dacă vor atinge chiar targetul 0 pe care l-am stabilit eu până la 30 septembrie pentru că pot fi anumite situații obiective care nu s-au putut îndeplini fix pe data de 30 septembrie în totalitate, dar cu siguranță se vor mobiliza. Dacă nu fac lucrul ăsta ei rămân în starea de încălcare al legii și așa cum i-am informat, vor începe controale de fond.

Nu voi avea niciun fel de ezitare să trimit corpul de control al autorităților și să verific stadiul dosarelor. Asta poate rezulta în niște consecințe extrem de serioase cu privire la încălcarea sarcinilor de serviciu în detrimentul interesului superior al copilului. Pârghii există. Ca ele să fie implementate trebuie să existe voință. Trebuie să faci față acestei rezistențe și acestei inerții a sistemului, care vine din nenumărate cauze, dar cel mai dureros e că vine și din prejudecată. Cred că ăsta este principalul pericol pe care noi îl avem de depășit în momentul acesta. Sunt oameni în sistemul de protecție a copilului care pur și simplu nu cred în șansa acestor copii de a-și găsi o familie adoptatoare. Din varii motive, fie pentru că are o vârstă mai mare, fie pentru că este de o anumită etnie, fie că nu e suficient de drăguț, de frumos, de deștept, consideră că nu are șanse să fie adoptat și atunci nu au de ce să se streseze.
Rep: Există acea listă a copiilor greu adoptabili. Doar când vorbim simți greutatea sintagmei. Vreți să schimbați și pe această parte? Noi vorbim deja. Ce spuneți dumneavoastră că se întâmplă este foarte grav. Se întâmplă până în 13 – 14 ani. Dacă ei la 13 ani nu mai cred că acel copil mai poate fi adoptat, ce se întâmplă cu ceilalți?
M.T: Pentru ceilalți trebuie să avem în vedere în egală măsură adopția. Faptul că încetează orice fel de demers proactiv de a găsi familii și pentru copiii care depășesc vârsta de 14 ani, cred că este un aspect extrem de injust.

Dar pentru asta va fi nevoie de niște modificări ale cadrului legislativ. Nu înseamnă că acei copii nu pot intra în potrivire cu familii adoptatoare, dar practic nu mai există o obligație directă a managerului de caz de a face demersuri în acest sens. Vom încerca să găsim niște soluții prin care și acești copii să fie expuși la întâlnirea cu posibile familii adoptatoare. Dar trebuie să înțelegem că din păcate, avem o problemă și la nivel de percepție a societății și vom încerca să extindem comunicarea și să ajungem la oameni ca să se familiarizeze cu ideea și noțiunea de adopție.

Trebuie să recunoaștem că dincolo de aceste metehne ale sistemului, pe care trebuie să le abordăm foarte serios și foarte ferm, există și o problemă de percepție la nivelul societății. Nu avem un procent suficient de mare de oameni deschiși la ideea de adopție, dar nu neapărat pentru că refuză, ci pentru că nu este atât de populară această pârghie în societatea noastră. Din păcate, sunt mulți oameni care adoptă în acest moment la noi în România, principalul motiv fiind acela al incapacității de a avea copii pe cale naturală.

Cred că adopția poate să însemne mult mai mult decât atât. Cred că în momentul în care noi, ca societate, vom reuși să înțelegem că a adopta un copil nu aduce un beneficiu numai pentru că salvezi o viață, dar și pentru tine ca familie, atunci cred că vom fi mult mai deschiși și procentele vor crește. În momentele de față greu sărim de 1.000 de adopții pe an.

Mi-aș dori să văd că românii pot să vadă în adopție o șansă de a-și crea niște familii frumoase și largi. Trebuie să înțelegem că acești copii nu sunt ai sistemului, nu sunt ai statului. Sunt ai noștri. Sunt copiii acestei societăți. Cei care au dorința de a adopta, dacă mulți ani vârsta pe care și-o doreau era 0 – 2 ani, acum a crescut pragul de vârstă undeva între 4 – 7 - 8 -  9 ani. Românii adoptă și copii din acestă plajă de vârstă. 
Rep: Spuneați că profilul copilului nu era prezentat așa cum trebuie. Cum era prezentat? 
M.T: Există o bază de date cu acei copii care în sistem se numesc greu adoptabili, care au hotărâre judecătorească să poată fi adoptați, dar ei stau în așteptare de mult timp. 
Există o bază de date online la care au acces părinții care au atestat de părinte adoptator. Iar felul în care sunt prezentați în această bază de date acești copii, este în mare parte nefericit, de la pozele pe care le au acești copii postate acolo, până la felul în care ei sunt descriși. 
Faptul că se pune foarte mult accent pe aspecte medicale de multe ori nu extrem de relevante. Asta nu înseamnă că părintele nu trebuie să știe tot dosarul medical al copilului, dar nu cred că prima informație pe care trebuie să o afli despre un copil este că a făcut de șapte ori oreion și nu știu ce alte boli. 
Nu asta e primul lucru pe care vrei să îl afli atunci când vezi imaginea unui copil. Nu asta îl definește în primă instanță. Cred că trebuie să regândim felul în care vorbim despre acești copii. Ei nu sunt doar un cumul de informații medicale și de specialitate, ci sunt niște ființe umane despre care putem avea de spus o grămadă de lucruri. Evident că nu trebuie să cădem în cealaltă paradigmă în care să îi infantilizăm și să spunem numai drăgălășenii. Trebuie să descriem un copil în profilul său uman. 

Mădălina Turza, intervievată de Andreea Orosz