Renate Weber, despre petițiile primite de Avocatul Poporului împotriva măștii și a termoscanării

Avocatul Poporului, Renate Weber, spune la RFI că a primit mai multe plângeri, inclusiv de la medici, în legătură cu obligativitatea purtării măștii dar și pe măsurarea temperaturii celor care vor să intre în instituții și în supermarketuri. Fiecare persoană în parte poate să conteste în istanță măsurile impuse prin ordinul comun MS-MAI, spune Renate Weber.

Ce au scris oamenii în petiții? "Se plâng de faptul că măsura obligativității purtării măștii de protecție este neconstituțională,  că li se încarcă drepturile. Sunt plângeri formulate în general și fiecare plângere, în parte, sigur că da, va fi luată, analizată, le vom răspunde oamenilor. Plângerile sunt în general pe toate aceste măsuri constrângătoare, dar, de data aceasta,  oamenii trebuie să înțeleagă că atât timp cât aceste măsuri au fost impuse, printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și ministrului de Interne, pe baza legii, e adevărat, dar printr-un ordin comun, oamenii au posibilitatea să atace aceste măsuri în instanță atunci când consideră că ele au vătămat un interes, pentru că în instanță se poate ataca un act administrativ cum este un asemenea ordin", spune la RFI, Renate Weber, Avocatul Poporului.

Ce se va întâmpla cu elevii și studenții care nu vor intra la examene în cazul în care, în ziua examinării, vor avea temperatura ceva mai ridicată decât limita de 37,3 grade impusă pentru a le fi permis accesul în școală? " Este o foarte bună întrebare; este o întrebare pe care mi-o pun și eu de când am văzut posibilitatea aceasta ca cei care au temperatura 37 cu 4 să nu intre în examen și să piardă.Nu știu să vă spun în acest moment ce se va întâmpla, încă mă gândesc că s-ar putea să mai existe posibilitatea unor modificări aici. Dar, sincer, iarăși, este o chestiune pe care fiecare dintre ei trebuie să o rezolve sau să găsească în discuțiile cu ministrul Educației...Noi am scris, noi am ridicat această problemă dar dar nu avem cum să acționăm mai mult decât atât. Nu este în puterea noastră", a precizat Renate Weber. 

 

 

 

 

Renate Weber, Avocatul Poporului, intervievată de Mirela Dădăcuș