Campania ”Cumpărături la ușa ta” pregătește kituri cu alimente de bază la nivel național

cumparaturi.jpg

Image source: 
Facebook / Marian Raduna

De la începutul campaniei ”Cumpărături la ușa ta” și până acum 200 de persoane au apelat la serviciile voluntarilor pentru cumpărături de strictă necesitate, iar inițiatorii se așteaptă ca numărul acestora să crească pe măsură ce informația va ajunge la cei în nevoie. Kituri cu alimente de bază sunt pregătite deja, campania urmînd să se exitindă și în țară, după cum anunță inițiatorii pe pagina de Facebook.

"Avem confirmarea că putem avea aceste kit-uri la nivel național și ele pot să fie comandate în toată țara, aici trebuie să lucrăm cu colegii din țară care vor să foloseasca această soluție de kit-uri, soluție care ne face eficienți și care ne protejează inclusiv pe noi voluntarii de eventualele pericole, petrecând cât mai puțin timp în magazine", spune unul dintre inițiatori Marian Rădună.

Marian Rădună: Ideea campaniei este ca oamenii, mai ales cei în vârstă și cei care sunt în risc și familiile monoparentale, să stea în casă. Dacă dânșii stau în casă nu se vor îmbolnăvi. Dacă nu au contact și cu alții de afară nu se vor îmbolnăvi. Dacă nu se vor îmbolnăvi nu vor ajunge în spital și nu vor avea nevoie de suportul sistemului medical. Pe această cale nu blocăm sistemul medical. Toate au legătură. Până la urmă e vorba să nu blocăm sistemul medical și oamenii să nu intre în panică pentru că nu au ce mânca. Le ducem noi niște kituri standard.

Reporter: Am văzut că aveți grijă și de partea de securitate. Aveți mănuși, măști.

M.R: Da, ideea este că noi ne dorim să ajutăm, dar vrem să ajutăm la propriu, nu să transmitem noi microbii. Încercăm pe tot posibil să purtăm mănuși. Toți colegii mei voluntari care fac livrări poartă măști, mănuși și au și dezinfectant sau servețele, tocmai pentru a se dezinfecta înainte și după.

Rep: Cum stați cu voluntarii? Îi aveți? De ce aveți nevoie exact în acest moment?

M.R: În momentul de față avem o sută și ceva de volutari care s-au înscris în call center-ul nostru. Mai avem încă 130 – 140 de voluntari care vor să facă livrări. Baza de date se tot actualizează. În momentul față, pe măsură ce se înscriu pe site-ul Geeks for democracy (g4d.ro), unde am pus noi link-urile pe pagină, sunt contactați de colegii noștri și în funcție de solicitări îi activăm. Volumul de muncă nu a fost foarte mare. Nu foarte multă lume știa de noi. Știau că am dat drumul la campanie, dar mai nou am setat niște kituri tocmai pentru a fi eficienți.

Rep: În ce constau aceste kituri?

M.R: Vorbim despre două kituri de alimente. Vorbim despre un kit pentru prima săptămână, unde avem și perisabile și neperisabile, unde avem alimente de bază. Mai există un kit pentru a doua săptămână, din care anumite alimente dispar pentru că nu ai nevoie și îți ajung cele din prima săptămână. De exemplu, uleiul, într-o săptămână nu poți să consumi un litru de ulei. Ideea e că avem nevoie de aceste kituri pentru că nu suntem eficienți. Au fost momente când eu, personal, am petrecut 47 de minute la cumpărături. Am verificat că în timpul acesta dacă aveam niște kituri standard puteam să fac livrare pentru cinci oameni versus unul. Atunci, trebuie să fim mai eficienți. Și noi suntem voluntari. Avem job-urile noastre, avem familiile noastre și vrem să ajutăm. Important este ca oamenii să înțeleagă să fie puțin mai temperați în a cumpăra pentru că nu este o situație normală prin care noi cu toții, România și lumea, trecem. Nu este o situație normală și tocmai de asta vreau să fie tratată ca atare. Noi încercăm pe cât posibil să ajutăm, dar trebuie să fim raționali. Tocmai de asta trebuie să fim puțin mai cumpătați în a cumpăra, în a consuma. Știu că sună ciudat, dar e o recomandare. Nu suntem în situația în care ne permitem luxul de a avea chiar tot ceea ce consumam acum o lună. Putem să trăim, nu disperăm. Important este să stăm în casă.

Rep: Ceea ce înseamnă că nu alegem marca de zahăr sau de ulei. Kiturile vor fi standard? Cu ce găsiți în magazine?

M.R: În funcție de ce are retailerul respectiv. Noi suntem în discuții cu mai mulți retaileri. În momentul de față avem baza la Veranda Mall. Le mulțumim proprietarilor de la Veranda pentru că ne-au pus la dispoziție un spațiu. Le mulțumim celor de la Fundația Vodafone pentru că ne-au pus la dispoziție o centrală și telefoanele aferente iar colegii mei din call center pot lucra direct de acasă. Nu lucrăm într-un open space, undeva cum e standarul la call center. Fiecare lucrează de acasă. Oamenii trebuie să înțeleagă că dacă acel retailer are pe stoc zahăr Coronița versus zahăr nu știu care, o să luăm ce avem pe stoc. Vreau să înțelegem că este o situație de criză și trebuie tratată ca atare. Oamenii trebuie să aibă răbdare și să înțeleagă. Știu că nu e confortabil, dar avem nevoie de înțelegerea lor. Și să ne ajute. Noi asta vrem să facem, să ajutăm.

Rep: Am înțeles. Pentru că vorbim totuși, despre o categorie vulnerabilă, persoane în vârstă, care poate nu au apucat totuși să își scoată banii de pe card, e important de precizat că aceste pachete îi costă. Ce soluții aveți pe partea asta?

M.R: Sunt mai multe posibilitați. Ideal ar fi să nu luăm contact deloc cu banii și dacă oamenii ar putea să plătească online, ar fi super tare. Noi chiar ne dorim lucrul acesta pentru că nu mai există acel circuit al banilor, despre care știm cu toții că sunt foarte murdari. Avantajul nostru, în România, este că sunt de plastic și pot fi spălați sau dați cu dezinfectant. Să începem prima dată cu plata cash. Să spunem că oamenii au bani în casă. Noi îi sunăm dinainte. Le spunem că suma este atât. Ideal este ca oamenii să dea fix către noi. Noi nu acceptăm niciun ban în plus. Transportul este gratuit. Dacă ajungem și luăm banii, noi le lăsăm un plic de plastic unde oamenii pun banii. Noi luăm plicul cu mănuși. Îi spălăm. O să râdeți, dar noi chiar curățăm banii ăia, dăm cu dezinfectant pe ei. Al doilea tip ar fi transferul bancar sau Revolut, care este o plată instantanee. Dar din păcate, beneficiarii cărora noi ne adresăm nu au. Tocmai de asta noi am și făcut acel call center și numărul de telefon, pentru ca dânșii să vină către noi. Aici este un impediment. Până în momentul de față nu am avut probleme. Colegii mei care au investit în kiturile respective și-au recuperat banii, dar este posibil ca peste două săptămâni să fie probleme dacă oamenii își termină lichiditățile din casă sau dacă nu au posibilitatea să facă plata online. În același timp au fost copii, nepoți, care au făcut plata către noi. Au putut să facă online. Dacă sunt copii și nepoți le recomandăm să se consulte, să comunice cu părinții și cu bunicii lor și pot să se sincronizeze, să sune la noi în call center și doar să spună și colegii mei notează că plata se face prin Revolut de către nepot. Sunt soluții. Important este să încercăm să îi ajutăm pe oamenii ăștia. Soluții sunt. Noi le avem în cap. Din discuțiile pe care le au colegii mei din call center putem să identificăm soluția pentru fiecare beneficiar în parte.

Rep: Pentru cei care ne ascultă și ar dori cumva să vă ajute, cum ar putea să o facă?

M.R: Sunt două posibilități de a ne ajuta. Cei tineri și care sunt dornici să ajute se pot înscrie ca voluntari. Eu consider că o să crească necesitatea. Repet, ne adresăm doar unor categorii de oameni, oameni în vârstă, oamenii cu riscuri care au urmat un tratament oncologic sau urmează un tratament oncologic, familiilor monoparentale și posibil oamenilor care sunt în oficial în izolare și de care autoritățile știu. Noi nu suntem firmă de curierat. Noi chiar vrem să ajutăm, dar pe oamenii care într-adevăr au nevoie. Asta e foarte important. Din păcate vor fi și oameni care vor fi oportuniști. Ca să vă răspund la întrebare, să se înscrie dacă doresc să ne ajute. Dacă sunt oameni care vor să doneze ca noi să putem achiziționa materiale de igienă, măști, mănuși. Din păcate nu se găsesc și care sunt în piață au prețuri destul de mari. Nu cerem absolut nimic. Dacă pot, să ne ajute cu materiale de protecție. Ne-am dori și combinezoane, dar, cu siguranță, medicii și cadrele medicale au mult mai multă nevoie decât avem noi. Atât timp cât noi respectăm niște reguli de igienă de la retailer până la beneficiar, nu ar trebui să  fie probleme. Și dacă tot ne ascultă românii, avem nevoie de răbdare și ca oamenii să înțeleagă că trebuie să stea în casă. Asta avem nevoie, să stea în casă. Doar împreună putem trece peste.

 

Cei care au nevoie de ajutor pot suna la 0727 03 03 03, între orele 8- 21.

Marian Rădună., intervievat de Andreea Orosz