Mii de români blocați la granița Austriei cu Ungaria. MAE: Vor putea tranzita Ungaria într-un anumit interval

control_vama_wikimedia.jpg

Image source: 
wikimedia commons

Deciziile mai multor state de a-și închide granițele îi afectează pe românii care voiau să se întoarcă în țară. Aceștia au cerut ajutorul autorităților române. Este vorba despre “un număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă”, potrivit MAE. Grupul de Comunicare Strategică anunță că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o discuție cu omologul ungar, Péter Szijjártó, pentru deblocarea tranzitului cetățenilor români de la granița dintre Austria și Ungaria. 

ACTUALIZARE ORA 20:50:

Ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile ungare vor permite cetățenilor români tranzitarea teritoriului Ungariei dinspre Austria în intervalul 17 martie ora 21.00 – 18 martie ora 5.00, ora Ungariei. Astfel, cetățenii români vor putea reveni în România pe traseele rutiere indicate de autoritățile ungare, urmând să fie redirecționați către patru puncte de frontieră pentru intrarea în România, respectiv: Nădlac1, Nădlac 2, Borș și Cenad.

MAE precizează că este vorba de o masură unică, posibilitatea de tranzitare a Ungariei dinspre Austria, în vederea revenirii în România, fiind valabilă doar în acest interval.

Totodată, MAE face apel la cetățenii români să dea dovadă de calm și responsabilitate, să urmeze cu atenție instrucțiunile autorităților ungare și regulile rutiere astfel încât să revină în siguranță în țară.

 

 

Discuția a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide granițele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar.

 “În acest context și pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetățenilor români aflați la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată, prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă (în total peste 3500 de persoane până la acest moment), și a solicitat adoptarea de urgență de către autoritățile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.

Ministrul român de Externe a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgență de către autoritățile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetățenilor români aflați în prezent la frontiera dintre Austria și Ungaria.

La rândul său, ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepție, aplicată o singură dată, repatrierea cetățenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei și tranzitarea acestuia până la granița cu România să fie stabilite, și apoi măsurile implementate, de autoritățile de resort ale ministerelor de interne din cele două țări”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.