Antropolog: Panica e la fel de contagioasă precum coronavirusul

panica_teama_pixabay.jpg

Image source: 
pixabay.com

Dacă nu investești în educație și sănătate, vei avea acest gen de percepții. Oamenii acționează ca și cum ar fi în junglă pentru că încearcă să se descurce cum pot, explică antropologul Bogdan Iancu, lector la SNSPA. 

În România nu este înregistrat deocamdată nici un caz de îmbolnăvire cu coronavirus, cu toate acestea, fotografiile cu rafturi goale din unele magazine sunt subiect în presă și pe rețelele de socializare. Oamenii s-au panicat și par să se pregătească pentru ce e mai rău, deși autoritățile, în frunte cu șeful statului, spun că NU e motiv de panică. Și Klaus Iohannis și alți oficiali, au cerut presei să informeze corect și constant, dar de o manieră echilibrată.

Panica este la fel de contagioasă precum coronavirusul, explică antropologul Bogdan Iancu, lector la SNSPA. El declară la RFI că ignoranța oamenilor este construită prin politici. Dacă nu investești în educație și sănătate, vei avea acest gen de percepții. El arată cu degetul și spre investițiile statului, de-a lungul timpului, în educație și în sănătate: 

Reacția oamenilor este oarecum rațională în condițiile în care contractul social nu e respectat. Ignoranța oamenilor este construită prin politici. Dacă nu investești în educație și sănătate, vei avea acest gen de percepții. Oamenii acționează ca și cum ar fi în junglă, da? Ce fac? Acaparează, se gândesc numai la ei. Nu mai încearcă să găsească niște explicații super raționale pentru ceea ce fac, pentru că încearcă să se descurce cum pot. Pentru că nu mai există un stat care să își manifeste grija față de cetățean, lucrurile astea se întâmplă și se vor întâmpla și pe viitor.  E un moment de criză din care am avea foarte mult de învățat, numai să vedem dacă există niște minți acolo care renunță la a mai fi cinice și se orientează un pic și spre noi.