Coronavirusul și panica: Rafturile magazinelor se golesc. „Nu vom avea probleme în aprovizionare”

Coronavirusul și panica stârnită de boală creează probleme de producție în China, fabrica lumii, așa cum este supra-numită țara asiatică. Cu toate că apelurile sunt la calm, la cum stau lucrurile acum, sunt posibile anumite efecte în sectoare economice,  însă nu la o scară cataclismică. 

În mod normal, în România, nu vor fi obstacole în aprovizioare, iar rafturile magazinelor nu se vor goli   -  crede economistul Dragoș Cabat. Pe termen scurt însă, România va avea dificultăți în a aduce forță de muncă din Asia, explică Dragoș Cabat: 

O parte a oamenilor se panichează. Este o reacție psihologică normală. Nu neaparat una justificată. În mod normal nu ar trebui să avem un impact mare în ceea ce privește alimentarea cu bunuri de larg consum și în special bunuri alimentare. O problemă ar fi în cazul unei epidemii puternice în România când, să spunem, orașe mari ar fi puse în carantină, așa cum s-a întâmplat în China. Altfel nu e niciun fel de motiv de panică. 

Ascultă AICI interviul integral: