Coronavirusul e combătut, la Iaşi, doar la televizor!

gara-iasi.jpg

Image source: 
RFI (arhivă)

Planurile naţionale de prevenire a infecţiei cu coronavirus sunt deocamdata doar pe hârtie. Iaşul are şase destinaţii pe Italia cu trei frecvenţe pe săptămână iar duminică 23 februarie zona de carantină nu era realizată. Nici scannerele de la Bucureşti nu au ajuns. Care sunt spaţiile pentru carantină? Răspunsurile sunt pasate între Directorul Direcţiei de Sănătate Publică şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Sunt două dar nu se ştie unde iar altele vor fi căutate de luni. 

Dacă e duminică nu e coronavirus. Cel puţin aşa e la Iaşi. Pentru că duminica e zi liberă. 

Directorul Aeroportului  Internaţional din Iaşi spune că scannerele promise de Bucureşti nu au ajuns la Iaşi. 

Nu sunt nici culoare special amenajate, nici spaţii de carantină. Zonele de carantină vor fi stabilite luni, spune directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Lucian Indrei. 

Se dezinfectează şi se asigură asistenţă medicală, atât putem face, spune Cătălin Bulgariu care subliniază că zona de carantină e stabilită de Ministerul Sănătăţii. 

Medici epidemiologi, doar dacă se cere, spune directorul DSP care precizează că de luni se vor căuta alte locaţii pentru carantină. Acum sunt doar 20 de locuri pentru zona de carantină.

În Iaşi e linişte. 

La autogara Codrescu sunt curse spre şi dinspre Italia. Plus servicii de coletărie. E linişte la autogară. 

La gara din Iaşi nu sunt probleme. Nu e nici un afiş cu măsuri de protecţie, prevenţie. Coronavirusl e combătut doar la televizor.

Coronavirusul e combătut, la Iaşi, doar la televizor!