Toxicolog despre efectele pesticidelor: Afectează cronic, utilizarea lor trebuie să îngrijoreze

Producătorii de substanțe pentru protecția plantelor reacționează după ce presa a relatat că din peste 4800 de probe prelevate în 2018, 90 de probe au fost neconforme cu nivelul maxim admis în UE. Informația apare într-un raport ANSVSA care indică o creștere de la 1 la sută la 3 la sută a procentului de probe cu depășiri ale nivelului maxim admis.

Producătorii de substanțe pentru protecția plantelor atrag atenția, într-un comunicat, că aceste limite maxime, stabilite de lege, nu măsoară toxicitatea și nici nu joacă rolul unui standard de siguranță alimentară.

Așa este? l-am întrebat pe Radu Țincu,  medic primar Terapie Intensiva – Toxicologie.

“Utilizarea pesticidelor trebuie să reprezinte o îngrijorare pentru sănătatea oamenilor, nu pentru că am putea avea efecte acute de toxicitate, care ne-ar putea ucide în urma consumului de fructe și legume.

Cercetătorii și-au îndreptat atenția către efectele cronice pe care utilizarea  pesticidelor le poate avea asupra sănătății oamenilor. Și sunt o serie întreagă de corelații cu bolile cardiovasculare, cu anumite boli autoimune, cu unele forme de boli neurologice degenerative.

De asemenea, în ultimii ani se conturează foarte intens și frecvent ideea unui efect asupra sistemului endocrin, pesticidele putând să determine, chiar și în cantități mici, efecte endocrine, cu un dezechilibru la nivelul sistemului endocrin, în special asupra unor axe hormonale, cum ar fi axa hormonilor de stres spre exemplu, cortizolul, ACTH, etc.

Ce poate fi făcut?

În primul rând: să avem o agricultură care să respecte modul de utilizare al pesticidelor așa cum legislația actuală o impune, legislație care se bazează și este corelată cu studiile științifice actuale tocmai pentru a preveni aceste îmbolnăviri.

Decojirea, spălarea intensă și lăsarea lor în apă (n.r. a legumelor și fructelor) pentru o perioadă mai lungă de timp ( până la câteva ore ), cu siguranță va scădea cantitatea de pesticide. Acest lucru  l-au evidențiat analizele apei reziduale și, într-adevăr,  s-a găsit o cantitate de pesticid dizolvat în această apă, deducându-se faptul că a scăzut în acest fel concentrația din acele fructe sau legume.

Dar primul aspect este să ne uităm unde sunt produse aceste fructe și legume. Există legislație comunitară, există legislație internațională în principiu să putem să ne orientăm și asupra țării de proveniență.

În mod clar legislația comunității europene este mai strictă în ceea ce privește utilizarea pesticidelor decât piața extracomunitară, însă nu de puține ori în ultimii ani am avut surpriza ca chiar și legume și fructe din țările UE să fie retrase de la comercializare prin depășiri ale nivelului de pesticide, probabil aceste lucruri realizându-se tocmai prin nerespectarea dozajului și utilizarea acestor pesticide de către producători.

Produsele bio – ce se întâmplă cu coaja lor?

Mulți producători care fac agricultură ecologică au început să stipuleze pe eticheta produselor dacă coaja poate fi folosită pentru prăjituri. Acest lucru ar trebui să-l verificăm pe eticheta produsului respectiv. Pentru că nu este vorba doar despre pesticide, sunt anumite, să spunem, substanțe de ceruire sau care să mențină aspectul proaspăt al acelui fruct, care pot fi aplicate, de aceea de foarte multe ori nu din cauza pesticidelor se restricționează consumul de coajă, ci pentru faptul că s-au aplicat anumite substanțe care să mențină acel luciu, acea prospecțime a fructului respectiv.

De multe ori pe etichetă se menționează că nu trebuie folosită coaja, cu toate acestea oamenii încă nu înțeleg că trebuie să respecte această indicație”.

 
Radu Țincu, medic primar Terapie Intensiva – Toxicologie.