România, țara unde miile de victime traficate sunt de fapt 497. Agenția Națională: Prin comparație cu alte state stăm bine la estimare

trafic_trafic.jpg

Imagine generica cu mainile legate ale unei victime a traficului de persoane. Fotografie alb-negru
Image source: 
Pixabay

România este considerată cel mai mare exportator de victime ale traficului de persoane și, cu toate că statisticile europene, inclusiv ale Europol, vorbesc de un fenomen de amploare, Agenția Națională de specialitate raportează doar 497 de cazuri, în 2018. În acest bilanț sunt incluse victimele rețelelor de prostituție, persoanele traficate și trimise la cerșit sau alte tipuri de exploatare. Agenția are un buget de 1,3 milioane de euro și în jur de un milion se duc către salarii, diurne și deplasări.

Cum se explică așadar că în statisticile Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane apar doar câteva sute de cazuri pe an? Răspunde Ciprian Ghițuleasa, purtător de cuvânt: 

Ciprian Ghițuleasa: Noi primim toate aceste date de la instituțiile abilitate, de la ONG-uri. Aceste date sunt cele pe care le primim în mod oficial. Sistemul traficului de persoane are la bază mecanismul național de identificare și referire. Aici sunt acești indicatori prin care se vede dacă o persoană este sau nu victimă a traficului de persoane. Noi nu căutăm, nu identificăm direct acest lucru. Noi nu investigăm.

 

Reporter: Spuneți că sunteți un centralizator?

Ciprian Ghițuleasa: Da, suntem un centralizator din acest punct de vedere.

 

Rep: Dar centralizați, în primul rând, datele de la cine?

Ciprian Ghițuleasa: De la instituții, dar și de la ONG-uri.

 

Rep: Care? 

Ciprian Ghițuleasa: Vorbim despre Poliția Română, Poliția de frontieră, o serie de ONG-uri cu care suntem în contact, Direcția Națională de Protecție și Asistență a Copilului. Sunt inclusiv organizații internaționale.

 

Rep: Nu vă mirați când organizațiile internaționale estimează un număr mult mai mare?

C.G: În plan european sunt mai multe modalități de a număra aceste victime. Vorbim de noțiuni diferite. Anumite state, printre care și România, se referă la victimele traficului de persoane identificate sau dovedite. Alte state se referă la noțiunea de victime ale traficului de persoane prezumate, ceea ce înseamnă o cifră mult mai mare. Tocmai din comparația acestor două noțiuni apar tot felul de întrebări. 

 

Rep: Pentru că Agenția Națională este un centralizator, ați făcut, totuși, o estimare, a numărului total de victime?

C.G: Nu am făcut noi, dar pot să vă dau un exemplu. Este vorba despre o universitate din Olanda care a făcut acest lucru la nivel european. A analizat acuratețea datelor furnizate de către fiecare stat implicat. Tilburg se numește universitatea. În general, statele au erori de 300 – 400%. România e cu o eroare de 50%. Prin comparație cu alte state stăm destul de bine la estimarea numărului final de victime. Eroarea este mult mai mică din partea României privind aceste cifre. Nu est e o analiză făcută de noi. 

 

Rep: Ce se întâmplă, procedural, cu o victimă identificată, încadrată de către Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane?

C.G: În momentul în care suntem informați despre o victimă a traficului de persoane, prin centrele noastre regionale, evaluăm victima asupra necesităților urgente pe care le are, dar nu suntem singuri, ci împreună cu ONG-uri și organizații internaționale. Sunt mai multe instituții care evaluează acest lucru. Dar, în primul rând, înainte se evaluează starea victimei, problemele pe care le are. Este informată asupra drepturilor de care poate beneficia. Totul se face voluntar. Trebuie să fie și acordul victimei ca să meargă mai departe să primească asistență. În baza acestei evaluări victima este orientată, trimisă, către furnizorii de asistență. ANITP nu furnizează direct asistență. Vorbim despre ONG-uri și despre instituțiile de stat. 

 

Rep: Practic oferiți o consiliere juridică de moment, dacă înțeleg bine.

C.G: Să spunem, dar este mai mult decât juridică, e inclusiv emoțională. Sunt mai multe paliere. Practic, o informăm asupra tutror drepturilor pe care le are, ce poate accesa și o orientăm către instituțiile și ONG-uri care pot să furnizeze asistența de care au nevoie. Diferă de la caz la caz. Unele au nevoie de asistență medicală, psihologică sau o combinație de toate acestea sau de pază pentru că pot fi anumite situații delicate. Atunci trebuie să se asigure și paza, să fie protejată din mai multe puncte de vedere.

 

Rep: La centrele regionale de care vorbeați există psihologi angajați cu normă întreagă?

C.G: La nivelul agenției toți angajații sunt full time. Sunt angajați permanenți.

 

Rep: Psihologi? 

C.G: Din 95 de posturi totale pe care le area Agenția, bine, nu sunt chiar toate ocupate... avem inspectori de specialitate care au studii de sociologie, asistență socială sau psihologie.

 

Rep: Nu mi-ați răspus foarte clar: CÂȚI sunt psihologi?

C.G: Păi din 33, cam jumătate ar trebui să fie. Având 15 centre regionale, un psiholog pe fiecare centru. 

 

Rep.: În ce măsură e monitorizată o victimă, pentru a nu ajunge din nou pe mâna traficanților? Sau după ce se face acea evaluare Agenția nu mai are nicio treabă cu victima?

C.G.: Monitorizarea este continuă și destul de lungă. Dar vreau să fac o precizare aici: depinde foarte mult de ce dorește victima. Pentru că totul depinde de acordul ei.

 

Rep.: Câte victime sunt monitorizate în acest moment?

C.G.: Pe 2019, acum, la acest moment, nu am cifrele. Am numărul vicitmelor care au primit asistență în 2018, dacă doriți. 256 de victime. Dintre care 133 din partea instituțiilor publice, 70 din partea organizațiilor neguvernamentale și 33 în parteneriat.

 

Rep.: Dar este vreo vicitmă de anul trecut monitorizată în continuare? Acum?

C.G.: Sunt, nu pot să vă dau o cifră. Dar sunt. Adică nu sunt numai cele identificate anul acesta. Ele sunt monitorizate și este un proces pe care îl alege victima. Adică în momentul în care nu mai răspunde la telefon, nu mai vine la întâlnire....se oprește. Deci ține foarte mult de decizia vicitmei de a continua sau nu acest proces. (...) Din păcate suntem o țară sursă pentru traficul de persoane

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane: Buget de 1,3 milioane de euro. Un milion, cheltuieli cu salarii, diurne și deplasări

Interviul integral cu reprezentantul ANITP:

 

Rep.: Dați-mi voie să vă pun o întrebare cinică: dacă acesta este numărul real al victimelor, de ce atâta agitație?

C.G.: Vorbim de victime identificate. Am spus că sunt erori inclusiv la nivelul nostru.

 

Rep.: De 50% și ați invocat studiul de la Tilburg.

C.G.: Asta nu înseamnă că sunt puține victime ale traficului de persoane. Cifrele sunt într-o continuă scădere de la an la an, scad ușor. În spațiul public circulă noțiunea de sclavie modernă. Una este să fie trafic de persoane, asta înseamnă recrutarea, transportul, transferul, cazarea, în vederea exploatării, neapărat cu condiția folosirii violenței sau oricum a înșelării acesteia. Și alta este să ne referim doar la exploatarea unei persoane sau la lucruri de înșelăciune. O persoană care se duce pe un contract, i se propune o anumită sumă și i se dau mult mai puțini bani. Acolo nu mai vorbim de trafic de persoane. 

 

Rep.: Agenția are un buget de 1,3 milioane de euro. În jur de 80% din acești bani se duc pe resursa umană, pe salarii? Ce înseamnă acest procent? 

C.G.: În primul rând vorbim de cheltuieli salariale, cu impozite, mai sunt indemnizatii de delegare, diurnă sau de cazare, atât în țară, cât și în străinătate. Cheltuieli cu transportul de la muncă și la locul de muncă sau cheltuieli cu norma de hrană și de echipare. Cam aceștia ar fi banii

 

Rep.: Și vă mai rămân cam trei sute de mii pentru restul acțiunilor. 

C.G.: Da, ce vreau să subliniez, restul acțiunilor nu se referă la acordarea de servicii victimelor, pentru că nu este în mandatul nostru așa ceva. Serviciile pentru victime sunt acordate de instituții și ONG-uri. 

 

Rep.: Câți angajați sunt?

C.G.: Nu pot să vă dau o cifră exactă, dar potrivit hotărârii de guvern, 95. Și sunt încadrate în jur de 85%.

 

Gelu Dumincă (sociolog): “Este ignoranță. Este slabă pregătire profesională în domeniu. Dar cu siguranță este și complicitate și tăinuire”

Gelu Duminică: Acele cifre sunt cu victimele care primesc sprijin și care, într-un fel sau altul, sunt în baza lor de date. Faptul că România reușește să susțină prin consiliere, prin identificare sau prin intervenție mai complexă doar un număr de aproximativ 500 de persoane, în total, în condțiile în care cifra estimată de victime în România este undeva între 10.000 – 12.000, nu arată decât că instituția statului, în primul rând, nu mai mare credibilitate. Cetățeanul care este aflat în situația de vulnerabilitate nu vine către instituția statului cu gândul că va fi ajutat. În al doilea rând, instituția statului este incapabilă. Sau folosind o sintagmă folosită în ultima vreme, impotentă să ofere servicii de calitate. Are nevoie în mai mare măsură de susținere emoțională și mai puțin de forța polițienescă de care se teme.

 

Reporter: Vorbeați despre o estimare de 12.000 de victime. De unde este acest număr?

G.D: Sunt diverse studii și analize la nivel național și european. Ceea ce folosesc eu acum și v-am dat ca etalon sunt date din niște analize pe care le-am văzut la Europol.

 

Rep: Ce s-ar întâmpla dacă o asemenea agenție împotriva traficului de persoane ar veni într-o bună zi în fața publicului și ar spune că „numai anul acesta, din cercetarea noastră, se arată că sunt peste 10.000 de cetățeni români traficați”. Ce urmări ar putea fi? Există vreo teamă la nivelul vreunui guvern sau a vreunei autorități centrale că o astfel de raportare ar putea crea o problemă de imagine și se încearcă ținerea sub preș?

G.D: În condițiile în care noi suntem buni, harnici și ospitalieri cu siguranță există o teamă culturală, că o să ne vadă lumea altfel decât credem noi că suntem, cu toate că lumea ne vede altfel decât credem noi că suntem. Este suficient să mergem prin toate capitalele europene, prin marile orașe și o să vedem rețele de prosituție, de cerșit, de furt din buzunare. Dar nu numai în afară. Le avem și la noi. În București se știu foarte bine zonele. DIICOT știe foarte bine ce rețele operează. Eu am văzut prezentate toate aceste cifre în diverse întâlniri, fie de către ofițerii români, de instituțiile românești, fie de către instituțiile europene și ofițeri din diverse instituții polițienești din Europa. Să spun de ce autoritatea românească nu lucrează cu cifrele astea mă depășește. Există 15 centre, adăposturi pentru victimele traficului. Ce fac alea? Dumnezeu să mă ierte, nu știu. Există o strategie națională împotriva traficului de persoane. Ce vrem să spunem? Că avem o strategie națională împotriva traficului pentru 500 de victime? Nu am o explicație, decât că fenomenul este tolerat, încurajat sau susținut de foarte mulți oameni cu influență politică, care nu doresc să își dea singuri la genunchi.

 

"O rețea de trafic nu poate exista fără complicitatea autorităților"

Rep: Inclusiv cazul Caracal, din păcate și cinic vorbind, a scos la lumină anumite complicități. Ele trebuie demonstrate până la capăt, însă sunt detalii. O dată în plus ni s-a arătat că în județe lumea presupus interlopă ar putea avea legături și conexiuni cu oficiali ai statului.

Gelu Dumincă (sociolog): Ce pot să vă spun confirmat 100% este că o rețea de trafic nu poate exista fără tăinuirea și complicitatea autorităților. Nu are cum. Mai ales în orașele mici se știe foarte bine cine și de ce se ocupă, unde se pleacă, câți elevi dintr-o școală au plecat în afară și sunt duși la cerșit, câte eleve din școala respectivă au plecat în afară și sunt puse să practice prostituția. Se știe foarte clar. Lumea vorbește. Gura lumii îți dă mai multe informații. Școala aude, poliția aude, asistentul social ar trebui să audă. De ce nu reacționează, din nou e o mare problemă. Teoretic, procedură avem. Procedura spune foarte clar că în momentul în care din clasa ta au dispărut 20 de elevi care au plecat în afară și gura lumii spune că ei au plecat la cerșit, tu ca diriginte, director, ești obligat să referi cazul către direcția de asistență socială, care să facă anchetă socială ți să vadă dacă respectivii copii nu cumva sunt abuzați. Nu se întâmplă chestia asta. Asistentul social nu face ancheta socială și nu o mai dă mai departe la poliție. Poliția nu își face treaba sau de foarte multe ori îi descurajează chiar și pe cei care vin să se plângă că cineva i-a abuzat.

 

Rep: Până la urmă, nu poate fi vorba de ignoranță?

G.D: Eu cred că nu e numai ignoranță. Este și ignoranță. Este slabă pregătire profesională în domeniu. Dar cu siguranță este și complicitate și tăinuire.

 

Rep: Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane este condusă de polițiști.

G.D: Sunt angajați. Nu știu dacă e condusă de polițiști, însă în staff au mai de grabă polițiști decât personal de consiliere.

 

Rep: Așa este și în cazul Agenției Naționale Antidrog. Dacă s-ar schimba paradigma, cine ar trebui să fie pus acolo?

G.D: Fiecare ascultător de al nostru să își pună următoare întrebare. Dacă doamne ferește, se află într-o situație de genul acela, în care este traficat, consumator de droguri, este dus la cerșit și altele, în momentul în care vrea să se reintegreze pe piața societății, de ce ar avea nevoie, de polițiști sau de oameni care să îl acompanieze emoțional, care să îl învețe să treacă peste greutatea respectivă, să treacă peste fricile lui, să aibă încredere în oameni, să își construiască mecanisme de dezvoltare? Dacă ne uităm la organisme similare din Europa o să vedem că pe lângă polițiști sunt foarte mulți asistenți sociali, psihologi, sociologi, antropologi, oameni de dezvoltare resursă umană. La noi, atitudinea este mai de grabă una polițienescă. De ce respectiva instituție este în coordonarea Ministerului de Interne pentru mine e o dilemă.

Interviul integral cu Gelu Duminică AICI: