Lider Sanitas Săpoca, la RFI: Atacatorul nu era păzit. Trebuia izolat. Atacul, facilitat de lipsa de personal

Membrii sindicatului Sanitas Săpoca spun că numărul personalului medical este insuficient și că au alertat de mai multe ori autoritățile în legătură cu această problemă. Poziția lor vine după atacul soldat cu 4 morți și 9 răniți la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău. Sindicaliștii susțin că nu au primit rezolvări nici de managerii de spital, nici de la minister, după cum afirmă, la RFI, Mariana Spoială, lider Sanitas Săpoca.

În contextul tragediei de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, unde un pacient a ucis cu un suport metalic de perfuzii 4 bolnavi și a rănit alți 9, lidera Sanitas Săpoca, Mariana Spoială, a acordat un interviu pentru RFI, în care explică deficiențele cu care se confruntă spitalele de psihiatrie din România, care au facilitat producerea acestui atac.

Ea spune că în ultimul an și jumătate a cerut de mai multe ori deblocarea posturilor pentru personalul auxiliar din spitale, în condițiile în care se confruntă cu o lipsă severă de personal.

Mariana Spoială susține că luat legătura cu managerul spitalului Ojasca, unde lucrează și care aparține de unitatea din Săpoca, dar și cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, căreia i-a transmis un raport cu doar câteva zile îniante de tragedia de la Săpoca, neprimind niciun răspuns care să rezolve situația.

Mai mult, managerul spitalului la care lucrează i-ar fi răspuns: ”Dacă așa a mers până acum, de ce nu ar merge și în continuare?”.

Lidera Sanitas Săpoca spune că în timpul săptămânii, de aproximativ 140 de bolnavi se ocupă 5-6 asistente. În weekend însă, doar 2 asistente se ocupă de acesti blonavi psihic, unii dintre ei încadrați la fapte penale. ”Așadar, o asistentă la 70 de bolnavi”, subliniază Spoială.

Ea mai afirmă că lucrurile stau la fel și în cazul ”instructorilor”, respectiv oamenii fără o anumită calificare, al căror rol este să aibă grijă de bolnavi.

Referindu-se la tragedia de la Spitalul Săpoca, lidera de sindicat declară: ”Atacatorul nu beneficia de nicio pază. Trebuia izolat. Atacul a fost facilitat de lipsa de personal, acesta este cu siguranță adevărul”.

Ascultă interviu integral:

Mariana Spoială, lider Sanitas Săpoca, despre atacul de la spitalul din Săpoca