România va avea un registru național cu cei condamnați pentru agresiuni sexuale

infractori.jpg

Image source: 
pixabay.com

România va avea o bază de date electronică a tuturor agresorilor sexuali de copii. Legea prevede, printre altele, ca aceste persoane să declare schimbarea domiciliului sau părăsirea localității pe o durată mai lungă de 15 zile, în timp ce polițiștii au obligația de a verifica periodic persoanele înscrise în acest registru (minimum o dată la trei luni). Actul normativ a fost votat, astăzi, în Camera Deputaților, în calitate de for decisional. IGPR trebuie să facă Registrul funcțional până la 1 ianuarie 2020.  Legea are ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură sexuală.

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în România au loc 2,5 cazuri de viol zilnic, un minor este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar situațiile de pornografie infantilă, pedofilie, incest, lipsire de libertate și trafic de persoane sunt fenomene întâlnite zilnic. Mai mult, rata de recidivă pentru persoanele condamnate în astfel de cazuri este de 70%, potrivit  inițiatoarei proiectului legislativ, deputata independentă Oana Bîzgan. 

Totul a pornit de la un avocat din Bacău, șocat de cazul unui pedofil care se plimba nestingherit în fața unei școli. “Analizând ceea ce s-a întâmplat, mi-am dat seama că în legislația românească nu există o abordare separată, așa cum este cam în orice țară cu un sistem de drept decent pentru acest tip de infracțiune. La noi, ai furat sau ai făcut un act de genul acesta, statul te consideră exact la fel și te tratează exact la fel. ”, spune la RFI, avocatul Vlad Fesan. Ascest registru aduce două lucruri esențiale, spune avocatul. În primul rând, infractorii cu acest tipic sexual vor fi obligați să respecte anumite măsuri, vorbim de măsuri care duc la supravegherea acestora (la o numită perioadă de timp să se prezinte la secția de poliție, să fie fotografiați o dată la trei luni sau de câte ori își schimbă înfățișarea). Totul pentru a putea fi identificați cu ușurință în cazul în care există o suspiciune. Pe de altă parte, nicio persoană care lucrează cu copiii, la o școală sau la un loc de joacă, nu va putea să exercite această profesie dacă nu prezintă un certificat din care să reiasă că nu este pe lista agresorilor sexuali. Foarte important acest fapt, deoarece, de cele mai multe ori, un pedofil va încerca să-și găsească de lucru aproape de copii, în funcție de calificarea lui. În momentul actual, nu puteam afla dacă nu cumva persoana respectivă a comis o asemenea faptă. Eu cred că vor fi multe surprize în momentul în care se vor cere aceste certificate, cu multe persoane care lucrează în astfel de poziții”, mai spune avocatul Vlad Fesan.

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL:



 

 

174

Facebook comments