Consiliul Judeţean Cluj, gata să preia construirea Spitalului Regional de Urgență

spital.jpg

Consiliul Judeţean Cluj anunță oficial că e gata să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă.
Consiliul Judeţean Cluj anunță oficial că e gata să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă
Image source: 
pixabay.com

Autoritățile clujene refuză să accepte decizia Guvernului referitoare la amânarea construirii spitalelor regionale de urgență din Cluj-Napoca, Iași și Craiova. Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au cerut Guvernului să lase proiectul construirii Spitalului Regional de Urgență din Cluj-Napoca în seama autorităților locale și județene. De asemenea, reprezentanții administrației publice din Cluj și-au exprimat intenția de a folosi cei 150 de milioane de euro alocați de Uniunea Europeană pentru construirea spitalelor regional de urgență din România.

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au adoptat o poziție de frondă față de Guvern. Ei au trimis o adresă oficială Guvernului prin care își exprimă opoziția față de dorința Executivului de la București de a amâna pentru viitorul ciclu bugetar al Uniunii Europene construirea spitalelor regionale de urgență din capitalele istorice ale Transilvaniei, Moldovei și Olteniei. Consiliul Județean Cluj este hotărât să construiască pe cont propriu spitalul regional de urgență și cere dreptul de a folosi banii europeni deja alocați pentru acest proiect, spune vicepreședintele Consiliului, Istvan Vakar.

”Președintele Consiliului Județean (n.red. Cluj) a făcut o solicitare pe care, evident că o agreăm toți, pentru a prelua din nou noi proiectul, enitatea județeană ori o formă de asociere a beneficiarilor. Suntem pregătiți pentru ambele variante. Tot ar fi mai ușor ca acest proiect să fie gestionat local, decât să fie gestionat de la București”, a declarat vicepreședintele CJ Cluj, Istvan Vakar.

Consilierii județeni din Cluj nu înțeleg de ce Guvernul dorește să amâne concretizarea proiectelor de construire a spitalelor regionale de urgență, în condițiile în care Comisia Europeană este dispusă să finanțeze o parte a lucrărilor. Până acum, nici un euro din sumele alocate de autoritățile de la Bruxelles pentru aceste trei spitale nu a fost cheltuit, iar acest lucru este de neacceptat, mai spune vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar.

”Eu  nu înțeleg exact de ce este această formă de amânare când știu că s-a contractat și olinie de credit de la Banca Mondială pentru co-finanțarea acestor proiecte”, a mai spus Istvan Vakar.

Proiectul construirii unui spital regional de urgență la Cluj datează de la sfârșitul anilor 1990. Noul spital ar urma să fie construit pe terenul fostei unități militare din comuna Florești. Consiliul Județean Cluj a investit deja pentru viabilizarea și pregătirea terenului pentru construcție, precum și pentru realizarea documentației necesare. Valoarea investiției variază, în funcție de diverse estimări, între 150 și 500 de milioane de euro.

Ascultă AICI corespondența de la Cluj