Ziua Mondială a Sănătății Mintale: România, țara melancoliilor de toamnă și a depresiei nediagnosticate

depresie.jpg

Image source: 
pixabay.com

Doar 1,5% din populaţia României a declarat că a suferit de o formă de  depresie, cu mult sub media Uniunii Europene (de aproximativ 7%)   - arată cele mai recente date Eurostat, publicate de Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Și tot în contextul marcării acestei zile, premierul britanic anunță că a introdus în guvern funcția de ministru pentru sănătate mintală și prevenirea sinuciderilor. 

 

În România, țara melancoliilor de toamnă, nu poți să afirmi că ai suferit de o formă de depresie, din moment de o mare parte din populație nu a trecut vreodată pragul unui cabinet psihologic. Serviciile de specialitate nu sunt nici măcar decontate direct de Casa de Asigurări și implicit sunt extrem de greu de accesat, explică, la RFI, psihologul Dan Vasiliu: 

Principala cauză e că nu se duc la un control. Ce să știe oamenii? Că e bine ca din când în când, așa cum se duc la medical de familie, să mai deschidă ușa și unui cabinet de psihologie, care nu însemană neaparat că o să urmeze după o psihoterapie de luni de zile, ani de zile. (…) Din păcate, încă la nivelul guvernului sau al parlamentului ar trebui să se schimbe niște lucruri. (…) Aceste intervenții ar trebui decontate în mod direct de către Casa de Asigurări, ceea ce nu se întâmplă la ora actuală. Se pot deconta prin intermediul medicului de familie, dar e o întreagă tevatură. 

Ascultă AICI interviul integral: 

 

145

Facebook comments