Portretul porcului

porc_dilema.jpg

Sursa imaginii: 
wikipedia.org / public domain

Cu toată nebunia din ultima vreme legată de pesta porcină, m-am tot gîndit la bietele animale și mi-am amintit de un portret al porcului românesc pe care am încercat să-l schițez în urmă cu ceva ani în revista Dilemateca. Reproduc aici cîteva fragmente care sper să vă amuze.

Categoric, porcul pe care l-am văzut acum două săptămîni pe Discovery nu era de-al nostru. Deşi semăna destul de bine şi ar fi putut te inducă oricînd în eroare: acelaşi rît, aceleaşi şunci, aceeaşi privire „mioritică“ de acceptare a sorţii potrivnice: „şi de-o fi să mor…“, parcă doar guiţatul era cu accent. Era porcul unui fermier american, filmat de o vecină vigilentă, în timp ce era înjunghiat cu sînge rece şi fără cloroform în ogradă. Caseta a ajuns la o asociaţie de protecţie a animalelor, s-a lăsat cu proces şi e posibil ca fermierul să nu mai taie niciodată în viaţa lui un alt porc. Nici purcelușii animale de companie, parfumaţi şi coafaţi, ai vedetelor de la Hollywood nu-s ai noştri. Nici măcar porcii Poliţiei franceze, de la Brigada Antidrog, care cu rîturile lor descoperă cocaina pe aeroportul din Lille nu au nici o legătură cu tradiţionalii noştri porci din bătătură. Cît despre porcii nemţeşti, europeni prin definiţie, de două ori mai ieftini decît porcii balcanici şi chipurile cu o carne mai puţin toxică, deoarece nu mor în chinuri, e limpede ca bună ziua că nici ei nu ne aparţin!

 

Citiți continuarea articolului semnat de Adina Popescu în Dilema Veche aici