Anomalii

valeriu-nicolae.jpg

Valeriu Nicolae
Sursa imaginii: 
Cosmin Bumbuț / Dilema Veche

Februarie 1995, Polonia... Gîfîi. Am alergat să prind trenul și abia am reușit. Am schimbat în Tarnow pentru Zamosc. M-am obișnuit cu drumul ăsta, dar tot sînt obosit frînt... 

Am plecat pe seară din Craiova, am schimbat trenul la Simeria pe la 3 noaptea, după ce am dîrdîit de frig în gara urîtă cu spume pentru aproape două ore. Trenul a fost plin de mici traficanți de țigări pînă după primul oraș mai mare din Ungaria.

Vama la Nădlac era și ea murdară. Vameșii români au trecut rapid, și-au ­luat profesionist mita și ne-au lăsat în pace. Ungurii sînt de obicei mai duri, a durat ceva mai mult, dar sînt și ei corupți, iar traficul de la graniță e și în avantajul lor.

Am rămas aproape singur în întreg vagonul, la o oră de călătorit prin Ungaria. Mirosea a picioare nespălate, a ceapă și a țuică proastă, așa că am deschis geamurile să se aerisească. Senzația a fost cumva de curățenie – similară cu cămășile reci și apretate țeapăn de mama.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Valeriu Nicolae în Dilema Veche aici