Alertă la Londra: Posibil atac terorist lângă Parlament

londra.png

Image source: 
Youtube

O maşină a intrat în barierele de securitate de la Parlamentul din Londra, rănind mai multe persoane. Poliţiştii înarmaţi au înconjurat maşina şi l-au scos din vehicul pe şofer, în jurul orei locale 08:00.

ACTUALIZARE: Poliţia britanică a transmis că incidentul din apropierea Parlamentului de la Londra este considerat ca fiind de natură teroristă. Suspectul, în vârstă de aproape 30 de ani, este în stare de arest într-o secţie de poliţie din sudul Londrei.

.......................................

 

 

 “Şoferul maşinii a fost reţinut. Mai mulţi pietoni au fost răniţi. Ofiţerii rămân la faţa locului. Vom furniza mai multe informaţii când le vom deţine”, a comunicat poliţia din Londra pe Twitter.

Scotland Yard a precizat pe Twitter: „Deşi orice este posibil, unitatea anti-terorism a Poliţiei Metropolitane coordonează investigaţia de la Westminster”.

Un martor a declarat că a văzut cum maşina a lovit un ciclist, înainte să accelereze spre bariere şi să le lovească.

Ewalina Ochab, un martor, a declarat pentru Press Association: „Pare că a fost intenţionat – maşina a intrat cu viteză în bariere. Mergeam pe cealaltă parte a drumului. Am auzit zgomote şi cineva ţipa. M-am întors şi am văzut o maşină argintie care conduce foarte aproape de trotuar”.

 

 

769

Facebook comments