Clujul va avea spital regional de urgență de o jumătate de miliard de euro

spital.jpg

Clujul va avea spital regional de urgență de o jumătate de miliard de euro.
Clujul va avea spital regional de urgență de o jumătate de miliard de euro.
Image source: 
pixabay.com

Dintre cele opt spitale regionale de urgență care vor fi construite în România, trei sunt în faze mai avansate de realizare. Este vorba despre cele din Iași, Cluj și Craiova. Spitalele vor fi ridicate din bani europeni, din fonduri de la bugetul de stat, dar și din bani ai autorităților locale. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a dezvăluit, la Cluj, stadiul proiectului de aici și structura viitorului spital care va deservi regiune de nord-vest a României. 

Spitalul va fi echipat cu aparatură de înaltă tehnologie care va permite efectuarea de proceduri minim invazive, chiar în cazuri dificile, complexe, atât în sistem de internare continuă, cât şi de zi.  De asemenea, organizarea fluxului pacienţilor în spital va permite creşterea calităţii îngrijirilor, a satisfacţiei pacientului, raţionalizarea resurselor, dar şi dezvoltarea şi optimizarea serviciilor de spitalizare de zi şi a celor ambulatorii, a spus la Cluj ministrul Sănătății. 

„Spitalul Regional Cluj are un concept nou, un concept foarte modern, chiar și pentru țările Uniunii Europene, un concept care presupune împărțirea pe centre – centre chirurgicale, centre medicale, pe anatomii – cap, gât, torace, astfel încât nu va mai exista problema că nu vor fi paturi libere”

Însă cât costă un astfel de proiect, care a așteptat aproape 30 de ani să se materializeze, spune tot ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

”În ultimele șase luni s-au făcut pași foarte importanți. Și nu am spus-o noi, ci reprezentanții Băncii Europene de Investiții care finanțează consultanța proiectului. Poate cel mai important pas a fost, în afară de teren, definirea acestui spital și stabilirea structurii medicale a celor trei spitale regionale care se vor face cu fonduri europene. Valoarea totală a contrucției și a proiectării este de 377 de milioane de euro cu TVA, dar astăzi consultanții au prezentat proiectul în integralitatea lui. Costurile totale sunt de 500 de milioane de euro cu tot cu TVA”, a mai spsu Sorina Pintea la Cluj.

Banii provin din fonduri europene, de la bugetul de stat și din fondurile administrațiilor locale și județene. Trei dintre spitalele regionale – Iași, Cluj și Craiova – sunt într-o fază avansată, iar cele din Iași și Cluj în faza cea mai avansată, a mai precizat ministrul Sănătății. Noul Spital Regional de Urgență va prelua rolul Spitalului Clinic Județean de Urgență, cu excepția câtorva servicii care vor rămâne de sine stătătoare și care vor fi reabilitate în marja celor 500 de milioane de euro bugetați pentru spitalul regional de la Cluj, a spus ministrul Sănătății.

Ascultă AICI corespondența de la Cluj Napoca