Cod galben de ploi, în Capitală şi 17 judeţe

cod_galben_ploi_capitala_judete.jpg

Ploi abundente, în Bucureşti şi 17 judeţe (Sursa foto: pixabay-ilustraţie)
Ploi abundente, în Bucureşti şi 17 judeţe (Sursa foto: pixabay-ilustraţie)

Bucureştiul şi 17 judeţe se află joi sub avertizare Cod galben de ploi puternice. Meteorologii anunţă că până vineri va ploua în cea mai mare parte a ţării.

Codul galben de ploi expiră joi la ora 23 şi vizează Capitala, Suceava, Harghita, Neamţ, Braşov, Covasna, Bacău, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Buzău, Brăila, Vrancea, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

Potrivit meteorologilor, joi, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, în sud-vestul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Se vor înregistra cantităţi de apă de 20-30 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Până vineri la ora zece dimineaţa este în vigoare o informare meteo de ploi moderate.

Pe de altă parte, hidrologii au emis joi o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea. Atenţionarea este valabilă până joi la ora 18.