Un secol de la Marele Război. Episodul 5: Regele, regina şi războiul

A sosit momentul să discutăm despre principalii actori ai deciziei de a angaja România în război de partea Antantei, cei care vor conduce barca în acest uragan fără precedent care este Primul Război Mondial.

Pe tron se afla în acel moment Ferdinand I, fiul fratelui mai mare al regelui Carol I care se stinsese fără succesor. Ne aducem aminte că regele Carol s-a lăsat să moară, în 1914, măcinat de griji pentru soarta României care se găsea prinsă, din nou, între imperii.

Ferdinand a crescut şi s-a format în Prusia, ţara sa de baştină şi a pus pentru prima dată piciorul în România la 19 ani. Este important să subliniem acest lucru, pentru că Ferdinand se va dovedi mai devotat ţării sale de adopţie, adică României, decât ţării în care s-a născut şi a crescut. Nu este anodin pentru vremea aceea faptul că s-a botezat ortodox, renunţând la cultul catolic în care s-a născut. Ataşamentul lui faţă de România şi faţă de români a fost adevărat şi profund.

Ferdinand urcă aşadar pe tron la 10 octombrie 1914. Avea 49 de ani şi în faţa lui o responsabilitate enormă şi o decizie greu de luat : să angajeze România în război şi mai ales, să o angajeze de partea Aliaţilor, adică împotriva patriei lui de baştină.



L-aţi ascultat pe Neagu Djuvara, pe care l-am intervievat pentru filmul România în Primul Război mondial.

Aţi înţeles că pe tron se aflau două mari caractere pe care viaţa şi constrângerile dinastice le aduseseră împreună aproape împotriva voinţei lor.

Este cunoscută romanţa de tinereţe a lui Ferdinand cu poeta Elena Văcăroiu, poate mai mult decât o romanţă, poate chiar o mare iubire pe care legile ţării au interzis-o. Moştenitorul tronului trebuia să aducă pe tron o prinţesă de sânge regal, şi alegerea a fost extrem de fastă pentru viitorul României.

Regina Maria, care îl va îndupleca mai târziu pe Clemenceau în timpul negocierilor de pace de la Paris, are nivelul şi importanţa tuturor marilor domnitori ai acestei ţări. Ea n-a fost doar consoarta regelui, a fost în egală măsură prin influenţa şi inteligenţa ei un şef de stat.

O veţi vedea în multe reportaje fotografice în straie naţionale, pe care le-a purtat cu o eleganţă inegalabilă. Însă ţinuta care o va defini pentru tot restul vieţii este aceea de infirmieră pe care a îmbrăcat-o la începutul războiului şi a păstrat-o până în ultima zi de conflict.
Revenind la regele Ferdinand, al cărui destin îl vom urmări de-a lungul anilor de război care vor urma, voi face referire acum la unul singur dintre gesturile lui, cel mai emoţionant probabil. Înaintea luptelor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz a promis pământ soldaţilor, în majoritate covârşitoare ţărani. Nu doar că s-a ţinut de cuvânt, dar a fost primul care a împărţit moşiile regale  eroilor sau văduvelor şi orfanilor lor.

În cuvântare către Armată a II-a, la  22 martie 1917, regele afirma :



L-aţi recunoscut pe Neagu Djuvara

Ferdinand şi-a ţinut toate promisiunile. Nu doar că a făcut reforma agrară dar în timpul domniei lui s-a trecut la sufragiul universal şi a fost adoptată Constituţia modernă din 1923 care a stat la baza dezvoltării extraordinare a României din perioada interbelică.

Un secol de la Marele Război. Episodul 5: Regele, regina şi războiul