"Schimbare, Dacian Cioloș premier, vot USR" - alegători la Londra

20161211_150959.jpg

Secție de votare la Harrow în nord-vestul Londrei
Alegătorii români din Marea Britanie s-au prezentat la vot în număr mai redus decât acum doi ani la prezidențiale
Image source: 
Petru Clej

Cetățenii români din Londra s-au prezentat în număr mai mic la alegerile parlamentare de duminică în comparație cu alegerile prezidențiale de acum doi ani, în pofida faptului că numărul secțiilor de votare a fost mărit de la trei la opt. Alegătorii intervievați de RFI și-au exprimat dorința de schimbare în noul parlament, optând în majoritate pentru Uniunea Salvați România (USR) și pentru Dacian Cioloș în continuare prim ministru.  

Pe o vreme însorită de toamnă târzie (sau iarnă timpurie) în estul Londrei la Stratford, în apropiere de Parcul Olimpic Regina Elisabeta a II-a, au votat aproape 1800 de alegători. 

E o secție nou înființată, în sectorul Newham, care cu circa 17000 de cetățeni români (date oficiale pentru 2015) reprezintă cea mai mare comunitate românească din Regatul Unit.

Câteva zeci de persoane așteaptă la coadă, dar de data aceasta votarea merge mai repede ca acum doi ani, înregistrarea se face electronic, iar în biroul secției sunt nouă persoane (față de șapte în 2014). 

Dar ce așteaptă votanții de la noul parlament și guvern? 

"Aștept să se continue lupta împotriva corupției și să se schimbe clasa politică. De asemenea doresc o reprezentare parlamentară mai mare pentru cei patru milioane de români din afara țării." spune un tânăr.

"Trebuie să facă mai multe pentru țară. Sunt atâția oameni care au plecat de rău, nu de bine. Trebuie să facă ceva mai mult ca să ne putem întoarce acasă", spune un bărbat de circa 40 de ani.

Ambii alegători de la Stratford au votat pentru USR și ambii doresc ca Dacian Cioloș să fie reînvestit în funcția de prim ministru.

"Mi-a plăcut ce a făcut domnul Cioloș care are verticalitate și e nepătat și aș dori să continue ce a făcut până acum", spune primul alegător, "Eu cred că domnul Cioloș știe să organizeze activitatea în țară astfel încât să meargă România pe un drum cât mai corect și cred că cel mai important este că au început să se ia măsuri împotriva acelora care fac ilegalități", spune al doilea alegător de la Stratford.

"Cioloș a mișcat lucrurile"

Ceva mai târziu, în centru, la Institutul Cultural Român (ICR), la cele două secții de votare deschise aici întâlnesc foarte puțină lume.

Votare la secția Londra Stratford

Acum doi ani, întreg cvartalul unde se află sediul ICR era înconjurat de oameni care stăteau la coadă la votare. Aici stau de vorbă cu doi bărbați, amândoi votanți USR.

"Aș vrea să scăpăm de cei care au făcut ca țara noastră să fie unde suntem acum după 27 de ani", spune primul dintre ei, care practică o profesie liberală în Londra.  

"Aș aștepta ca ei să deschidă ochii ca să vadă cum e în alte părți și să putem să facem și noi la fel. În anul acesta în care am avut un al prim ministru și o altă orânduire, lucrurile s-au mișcat. Însuși faptul că se poate verifica prezența la vot online, live, este un pas înainte, iar acest lucru s-a făcut în două-trei luni", adaugă el.

"Dacă nu va fi USR în guvern nu vom avea așteptări mari de la executiv, din păcate, pentru că vor fi tot aceiași oameni care practic nu știu să facă politică altfel", îmi spune cel de-al doilea votant de la ICR, de profesie antropolog, venit special de la Cambridge pentru alegeri. 

"Vrem totul sau nimic"

Către ora trei, cu mai puțin de o oră înainte de apusul soarelui, am ajuns la Harrow în nord-vestul Londrei, unde se află o altă mare aglomerare de populație românescă. 

Votare la secția ICR Londra

La sediul consiliului local era deschisă o altă secție, aflată pe locul doi ca participare, după Stratford, în Londra și de fapt întreg Regatul Unit, cu peste 1000 de votanți.

De la votare iese un cuplu cu un copil în cărucior.

"Vrem să se schimbe tot. Suntem destul de tineri, treizeci și de ani, ne-am cam săturat de ceea ce s-a întâmplat până acum, vrem altceva, vrem mai bine, mai serios, mai activ, mai implicat, vrem totul sau nimic." spune bărbatul votant la Harrow.  

"Am dori să putem să ne întoarcem în țară și să ne simțim ca aici, respectați ca cetățeni", spune femeia.

"Toată România merge pe relații, cunoștințe, nu vorbesc numai de sistemul medical, de absolut orice. Știu eu pe cineva, am eu pe cineva acolo și cineva o să mă ajute că și eu l-am ajutat... Nu, vrem să fie ca aici. Ne dorim Uniunea Europeană, ne dorim să fie ca aici și la noi acasă", intervine bărbatul. 

"În ceea ce privește funcția de prim ministru, nu avem o doleanță, ne-am dori în schimb continuitate, deci implicit Dacian Cioloș ar trebui să continue ceea ce a început. De ce? Pentru că de fiecare dată planurile au fost date peste cap, de fiecare dată au venit alții și alții și alții, cu alte planuri, și, ghici ce, n-am avut niciodată continuitate" spune votantul de la Harrow. 

Și ca să nu se spună că toți votanții pe care i-am întâlnit au avut aceeași opțiune, am să adaug că am vorbit cu o tânără la Harrow, venită cu prietenul ei englez, care votase pentru candidatul Federației Comunităților Evreiești la Camera Deputaților și pentru UDMR la Senat. 

Ascultați reportajul realizat la secțiile de votare de la Londra de corespondentul RFI, Petru CLEJ