Mărișel, we have a problem!

În vacanța școlară, a sosit vremea ca şi profesorii să învețe, la rândul lor. De fapt, este vorba despre scoli de vară, organizate pentru profesorii de matematică și fizică de gimnaziu și liceu, la Mărişel, județul Cluj. Cadrele didactice învață cum să facă mai atractivă astronomia pentru elevi. De ce la Mărişel? Pentru că acolo funcționează unul dintre cele mai eficiente observatoare astronomice din România.

La peste 1200 de metri altitudine, în cea mai întinsă comună din România, la Mărişel, turiștii au surpriza să descopere că există și funcționează un observator astronomic și o antenă parabolică de mari dimensiuni. De ce a fost ales Mărişelul pentru un astfel de proiect științific, aflăm de la cercetătorul Paul Dolea, coordonatorul observatorului astronomic din Apuseni. “A fost pus în funcțiune în anul 2009. În fază inițială, avea un echipament optim mai puțin performant. În urmă cu un an de zile am reușit să dotăm observatorul cu un telescop profesional care face ca prin locul ales pentru acest observator și prin telescop să fie unul dintre cele mai bune puncte de observare a cerului din România”, a spus cercetătorul Paul Dolea.

Staţia de la Mărişel este mai mult decât un punct de observare a cerului, amplasat într-un loc în care aproape nu există poluare luminoasă. Este şi o staţie de radiocomunicații spațiale, cu ajutorul căreia oamenii de ştiinţă au reuşit să primească informaţii de la primul satelit românesc, Goliath, lansat în orbită cu câţia ani în urmă. Însă acesta a fost doar unul din proiectele în care a fost implicat observatorul astronomic din Munţii Apuseni. Pe lângă activitatea de cercetare, observatorul mai este folosit şi în scopuri didactice. Anual, aici au loc tabere de astronomie pentru elevi. De data aceasta, profesorii au fost cei şcoliţi. Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – Romania, a organizat pentru profesorii de matematică şi fizică,  un curs de inițiere în activități și tehnologii spațiale precum și în astronomie.

“ESERO înseamnă European Space Education Resource Office, adică Biroul European de Educaţie Spaţială România. Trebuie să precizăm că este vorba despre ESERO România, pentru că există mai multe ESERO-uri în reţeaua Agenţiei Spaţiale Europene. Este un proiect prin care se doreşte folosirea spaţiului ca o poartă de intrare în STEM – Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică. Copiii sunt fascinaţi natural de spaţiul cosmic, astfel că ei sunt atrași în sala de clasă, de către profesorii pe care îi formăm aici, la Mărişel, către cariere STEM”, a spus Virgiliu Pop, manager ESERO România.

Profesorii de matematică și fizică au învățat, la Mărişel, cum să folosească spațiului cosmic pentru predarea într-un context atractiv a materiilor legate de Știință, Tehnologie, Inginerie şi Matematica. Toate acestea, învăţând să privească şi să înțeleagă bolta cerească, spune Valentin Grigore, președintele Societății Române de Meteori.

“Cea mai veche ştiinţă de pe pământ, astronomia, iată că nu şi-a pierdut din valoare nici în ziua de astăzi. Este important ca oamenii, înainte de a gândi la spaţiu şi la zborurile spaţiale trebuie să se gândească la cerul de deasupra noastră. Numai cunoscând stelele şi ştiind să navigăm pe bolta cerului putem apoi să ne permitem să zburăm în spaţiul cosmic pentru că elementele de bază din astronomie sunt valabile în toate disciplinele şi în viaţa de zi cu zi”, a declarat Valentin Grigore.

Pe lângă noţiunile de astronomie, profesorii au aflat noțiuni de bază ale telecomunicațiilor spatiale şi au făcut activități practice, cum ar fi recepția undelor electromagnetice de joasa frecventa. Au scanat cerul cu un radiotelescop de uz didactic și au folosit receptoare GPS pentru a determina ora exacta și  coordonatele geografice ale unui punct fix. Toate aceste noțiuni teoretice, puse în practică vor fi duse în sala de clasă, unde vor fi predate elevilor, la nivelul lor de înțelegere. Cel puțin asta speră organizatorii școlii de vară de la Mărişel.

Ascultă AICI varianta audio a materialului realizat de Bianca Pădurean