Premiul TV5 Monde de la TIFF, prilej pentru tineri de a vorbi despre film în franceză

Festivalul Internaţional de Film Transilvania s-a terminat duminică, însă ecourile sale au fost acoperite de alegerile locale desfăşurate în aceeaşi zi. Premiul cel mare al festivalului a rămas în România, la regizorul Bogdan Mirică, pentru filmul Câini, peliculă premiată anul acesta şi la Cannes. La proiecţia specială dedicată Sofiei Loren nu au mai fost bilete cu câteva zile înainte, iar actriţa Carmen Galin a primit Premiul de excelenţă în cadrul Galei Tiff. O parte importantă a festivalului a fost şi competiţia în care au intrat cinci filme francofone, jurizate de tineri din mai multe ţări, vorbitori de limba franceză. Premiul a fost oferit de TV5 Monde, Institutul Francez şi RFI România.

Şapte studenţi francofoni stabiliţi la Cluj, provenind din patru ţări diferite – România, Franţa, Moldova şi Israel au jurizat cele cinci filme intrate în această competiţie. Pentru ei, experienţa TIFF a fost una interesantă, mai ales că fiecare jurat are o formare şi un profil diferit, spun ei.

Cred că a fost foarte frumos pentru că fiecare vine dintr-o ţară diferită, Israel, România, Moldova, Franţa. Întâlnirile au fost foarte interesante, pentru că fiecare a avut punctul său de vedere asupra filmelor, destul de diferit, pentru că avem feluri diferite de a vedea viaţa, iar asta a dat valoarea juriului”, spune Solene Noret, studentă la Medicină în Cluj. 

Nu am mai făcut parte dintr-un juriu înainte de acesta, cel puţin nu dintr-un juriu de cinema. Mi-a plăcut foarte mult această experienţă. Când am primit propunerea am fost mai mult decât încântată, dar în acelaşi timp un pic speriată. Am încercat să îmi aduc aminte de toate cursurile mele de critică de cinema, de estetica artelor pe care le-am avut până acum, pentru a fi pregătită. Apoi am ajuns la Institulul Francez şi ne-au spus că vom vedea cinci filme francofone”, a spus Marine Dori.

”Consider că festivalul dă viaţă oraşului. Trebuie să continue cu toată forţa. E minunat să ai mulţi oameni de peste tot din lume care vin aici. Sunt şi filme din Israel, pe care încă nu le-am văzut, pentru că am fost ocupat cu cele francofone. Dar am vazut că este filmul Mister Gaga, de exemplu, despre care am auzit foarte multe, este foarte cunoscut în Israel”, spune Yarden Tal, din Israel.

Despre cât de importantă este cunoaşterea limbii franceze, Aude Ramedenne, stagiară la Institutul Francez din Cluj spune că orice limbă purtătoare a culturii sale are valoarea sa.

Este importantă pentru că cred că poate fi o caracteristică a diversităţii digvistice a lumii, la fel ca oricare altă limbă, nici mai mult nici mai puţin. Nu e o limbă superioară, pe care trebuie să o valorizăm mai mult decât alta. E o limbă frumoasă, la fel ca limba română, la fel ca spaniola, italiana sau oricare altă limbă care poartă cu sine cultura sa”, a declarat Aude Ramedenne.

În urma deliberarii, alegerea tânărului juriu francofon a fost : « Je me tue à le dire » , Mor să îţi spun, în regia lui Xavier Xeron. Aceasta a fost cea de-a patra ediţie a premiului pentru film francofon acordat la TIFF de TV5 Monde, RFI România şi Institutul Francez. 

Reportaj realizat de Bianca Pădurean