Ce-i împiedică pe români să doneze sânge?

donare_sange.jpg

Foto: Free Miorița

Asta a încercat să afle Centrul de Transfuzie Sanguină din București. În acest fel a fost lansat un chestionar online în care oamenii și-au putut exprima temerile legate de eventualele riscuri pe care le-ar implica actul de a dona sânge.

Doina Goșa, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină din București, vorbește la RFI despre aceste temeri și explică de ce nu sunt ele fundamentate.
  
DG: Încercăm acum să atragem segmentul de populație care este aproape în fiecare zi în spațiul virtual. Am făcut un sondaj. Părerile au fost împărțite. Mulți dintre ei (dintre respondenți) spuneau că nu au timp, că sunt cozi la centre, că le este teamă de ace, că le este teamă să nu se îmbolnăvească. Nu există așa ceva. Posibilitatea ca un donator să se îmbonăvească la un centru de transfuzii este nulă, pentru că noi nu avem niciun instrument care să fie sterilizat și refolosit.

Toate acele, pungile, totul este de unică folosință. Se folosesc și se aruncă. Posibilitatea de contaminare a donatorului nu există. Există însă posibilitatea de contaminare a primitorului dacă donatorul nu este sănătos, dacă donatorul nu este suficient de curat.

De pildă, acul intră în venă, străbate pielea, tegumentul, care trebuie să fie perfect curat și dezinfectat. Deci această temere este nejustificată. Mai spuneau în acest chestionar, că au auzit că ar deveni dependenți de donarea de sânge și le era teamă de asta.

Nu există dependență pentru că ei nu iau nimic, nu înghit nimic, nu beau nimic. Într-adevăr, donatorii care sunt hipertensivi afirmă că se simt bine pentru că, dacă ei au când vin la donare tensiunea 16 – 17, noi îi primim. Până în 18 îi primim la donare, iar prin donarea de sânge le scade tensiunea. Atunci ei pleacă de la noi cu o stare mai bună decât atunci când au venit. Creându-le această stare de bine, atunci ei se gândesc că „mă mai întorc, pentru că uite ce bine m-am simțit”.

Asta da, dar asta nu înseamnă că au devenit dependenți. Un donator sănătos donează fără niciun fel de probleme și fără să aibă repercusiuni. Pentru noi este foarte importantă sănătatea donatorului. Noi avem două obiective fundamentale aici când facem selecția donatorilor. Să nu facem rău donatorilor prin donarea de sânge și să nu facem rău pacientului din spital. Și donatorul și primitorul sunt foarte importanți pentru noi.

Avem noi grijă să nu îi primim dacă noi considerăm că le-ar fi pusă sănătatea în pericol.  Sigur, dacă sunt sinceri și ne spun totul despre ei.

 

A.O: Am văzut că o reținere e legată de cantitatea de sânge luată.
 
D.G: Da. Am văzut și asta. Cantitatea de sânge este de 450 ml. Este cea mai mică în Europa. Sunt țări care prelevează 500 ml de sânge. Noi am ales-o pe cea mai mică. Presupun că acele considerente au fost și datorită faptului că România este o țară cu populație săracă. Nu face rău emisia de 450 ml, nici nu o simți. Sângele se reface în câteva zile din punct de vedere cantitativ. Din punct de vedere calitativ în 3 săptămâni. Noi nu putem să luăm o cantitate mai mică, pentru că noi nu dăm sângele la spitale ca atare. Noi îl procesăm, trebuie să scoatem produse din sânge și avem nevoie de o anumită cantitate ca să putem scoate produsele necesare. Acesta este raționamentul. Mi-am amintit că am văzut în acel sondaj o altă temere a populației, aceea că ar face leucemie. Chiar am zâmbit când am văzut pentru că nu am mai auzit-o până acum și nici nu știu cum ar putea să ajungă un donator să facă leucemie. Nu există așa ceva. S-au făcut studii la nivel mondial și s-a constatat că donatorii de sânge au incidența de infarct de miocard și accident vascular cerebral mult mai mică decât populația martor, care nu donează sânge. Este firesc să fie așa pentru că vâscoziatea sângelui poate să determine la un moment dat astfel de afecțiuni și donând, în acest fel îi face bine donatorului de sânge. Practic donarea de sânge nu este nocivă.

Avem donatori care donează de ani de zile, veterani care pleacă de la noi pentru că îndeplinesc vârsta sau se îmbolnăvesc și ei ca toată lumea și atunci nu mai pot fi donatori. Nu cunosc niciun caz de leucemie la donatorii de sânge. Nu există această temere.
 
Cei care doresc să doneze sânge se pot programa și online:http://www.ctsbucuresti.ro/

 

Doina Goșa, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină din București (AUDIO)




 
„Trebuie să facem lucruri dincolo de lumea virtuală, în lumea reală.”
 
La patru luni de la Colectiv, la Centrul de Transfuzie Sanguină e liniște. Numărul celor care vin să doneze sânge e tot mai mic, iar nevoie de sânge e tot mai mare. Dacă în decembrie se programaseră în jur de 200 de persoane, în ianuarie pe lista de așteptare se regăseau doar 4- 5 persoane. O scădere dramatică. În încercarea de a trage un semnal de alarmă asupra nevoii de a dona sânge, un grup de voluntari s-a mobilizat pe rețelele de socializare. 29 februarie – o zi în plus, o viață salvată -  așa s-a numit acțiunea organizată de asociația Free Miorița.
 
 
Iulian Angheluță, de la Free Miorița, explică la RFI de ce a organizat acțiunea de donare pe rețelele de socializare.
 
 
I.A: Am revenit din păcate după Colectiv la situația dinaintea Colectivului, când e clar nevoie mare de sânge. Se întâmplă tot felul de accidente rutiere, tot felul de incidente, sunt operații în spitale și nu este sânge. Atunci am zis să ajutăm și noi. Suntem 10 voluntari.
 
Rep: Pe rețelele de socializare oamenii au marcat că participă la acțiune...
 
I.A:Rețelele de socializare au si dezavantajul ăsta. Toată lumea dă un like, dă un share, se simte bine că a dus vestea mai departe, dar trebuie să revenim cu picioarele pe pământ și să facem lucruri de fapt. Trebuie să le facem dincolo de lumea virtuală, în lumea reală.
 
Doina Goșa, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină dinBucurești spune că “de la Colectiv încoace numărul donatorilor a scăzut”.
 
D.G: Aș putea spune că este chiar mai mic decât înainte de Colectiv.  Noi, după 1 ianuarie, ne-am străduit să aducem donatori la Centru, pe toate căile, prin toate mijloacele și de abia adunăm 200 de unități de sânge. Acestea nu sunt suficiente pentru a acoperii cererea spitalelor. Mie îmi este foarte clar că românii reacționează numai atunci când se întâmplă o nenorocire de amploare. Sigur, ce a fost la Colectiv a fost mai mult decât o nenorocire pentru că și modul în care au murit acei tineri a fost îngrozitor. Dar fiecare dintre noi trebuie să ne gândim că lipsa de sânge este o nenorocire pentru pacientul care nu primește sângele la timp.

Bucureștiul are 60 de spitale, dar doar 40, până în 50% dintre bolnavi sunt din București, restul sunt din toată țara. Toate cazurile grave se aduc aici și este nevoie de sânge în fiecare zi. Noi nu putem să producem acest sânge dacă oamenii nu donează. Ei trebuie să vină să doneze, noi, după aceea avem grijă să fie un sânge conform pentru pacienții din spitale. Cererea spitalelor a crescut și crește de la an la an, având în vedere că numărul de pacienți crește. Sunt foarte multe accidente, boli care necesită transfuzii de sânge, intervențiile ortopedice, înlocuirea de proteză, transplantul de ficat, transplantul de măduvă. Medicina de vârf s-a dezvoltat foarte mult, iar toate aceste intervenții au nevoie de transfuzie”.
 
 La Centrul de Transfuzie Sanguină câțiva donatori așteaptă. Andreea Orosz a stat de vorbă cu câțiva dintre ei.
 

Un reportaj de Andreea Orosz (AUDIO)




Rep: A câta oară donezi?
 
Donator: A 14, dacă mă acceptă. Mi-a zis un prieten „donezi?” și de atunci mi-a intrat în sânge chestia asta. Știu că trebuie să donezi la 3 luni, dar dacă aș fi donat la 3 luni, probabil că asta ar fi fost a 30 oară. Donez din 2007, dar nu am fost atentă de fiecare dată să vin tot timpul. Plus că mai faci un tatuaj, mai faci o intervenție stomatologică și atunci nu poți să respecți 3 luni – 3 luni.
 
Rep: Sunt persoane care sunt destul de reținute la ideea de a dona. Lor ce le-ai spune?
 
Donator: Le-aș spune că după ce donezi, chiar dacă îți e un pic rău sau ești un pic leșinat sau nu ai chef de muncă, este o senzație de bunătate pe care nu o găsești în altă parte. Eu de asta vin să donez. Mă gândesc că undeva, cândva un necunoscut poate se face bine din cauza mea.
 
Voluntar: Pentru mine, dacă mă acceptă va fi a doua oară.
 
Rep: De ce zici dacă te acceptă? Unde se triază?
 
Donator: În cabinetul următor. În mod normal nu ar trebui să fiu refuzată, dar mai știi, poate am tensiunea mică.
 
Rep: Când a fost prima oară când ai donat?
 
Oana: Prima dată după accidentul din Colectiv.
 
Rep: De ce te-ai dus atunci?
 
Voluntar: Pentru că mi-am dat seama că pe moment este singura chestie pe care o pot face. Atunci mi-am dat seama că ar fi bine, chiar dacă eu până acum nu am suferit nicio intervenție chirurgicală, dar o am pe mama care a trecut prin așa ceva. Cu alte cuvinte, să ajut și eu la refacerea stocului.
 
Rep: E 9 și jumătate. Spuneai că data trecută ai fost imediat după Colectiv. Vezi vreo diferență?
 
Voluntar: Da. Este o diferență enormă. Eu mă așteptam să fie o normalitate ce am văzut atunci. Nu mă refer atât la numărul de persoane prezente pentru a dona, cât la logistica din spate, apă, aveai posibilitatea să consumi cele necesare unui mic dejun echilibrat astfel încât să îți iasă bune analizele și să nu fi refuzat. Plus tot ce înseamnă după ce donezi. Se donează o cantitate destul de mare de sânge și să poți să te refaci. Și dacă îndeplinești condițiile minime este bine să vii. Nu durează mult, o oră cu totul.

 

Rep: De ce donezi?
 
Voluntar: Am venit să dau o șansă la viață celor care au nevoie. Este prima oară, însă nu este prima încercare. De multe ori am fost refuzată din cauza rezultatelor analizelor de sânge.
 
Rep: Ce le spui celor care nu au donat niciodată?
 
Nu este nimic traumatizant, nu doare. Pur și simplu să își facă curaj și să vină.