În timp ce așteaptă referendumul, grecii stau la coadă la bancomat

greci_coada_atm.jpg

Image source: 
Reuters

Început de săptămână foarte tensionat în Grecia – decizia guvernului de a închide băncile și de a restricționa sumele retrase din bancomate la 60 de euro pe zi a produs o puternică îngrijorare în rândul populației.

Majoritatea ATM-urilor nu au putut fi folosite din cauza procedurilor tehnice necesare pentru punerea în practică a măsurii. Nu sunt puțini cei care s-au aflat în situația de a nu putea să-și ridice banii – salarii, pensii sau sumele necesare pentru a plăti produsele de strictă necesitate. Din fericire, grecii sunt solidari în astfel de momente și oamenii se ajută între ei, fiecare cu ce și cum poate.

Din partea autorităților au fost gândite câteva înlesniri pentru această perioadă, în această săptămână – gratuitate în ceea ce privește transportul urban sau acces gratuit la serviciile sanitar-medicale de primă urgență. Este, fără îndoială, o situație dificilă, o atmosferă încărcată.

Turiștii care au ales să își petreacă vacanțele în Grecia trebuie să știe că măsura restricționării sumelor ridicate din bancomate nu îi afectează. Cardurile de debit sau de credit, emise în străinătate, pot fi folosite fără restricții pentru orice tranzacție sau tranzacție, după cum relatează corespondentul Radio România și RFI la Atena, Monica Chihaia:

Ascultă reportajul realizat la Atena de Monica Chihaia.