Secretul succesului la Bac

fete.jpg

Ana Maria Puscaș-Geleriu si Nadia Ariadna Sava, absolvente de nota 10

Aproape 60% dintre elevii care au susţinut examenul de bacalaureat anul acesta, în sesiunea de vară, au obţinut cel puţin media 6. Acesta este cel mai bun procent de promovare înregistrat la nivel național, din ultimii 4 ani. La Cluj-Napoca, 10 absolvenți au luat BAC-ul cu nota zece. Care este secretul succesului în cazul elevilor clujeni care au trecut cu lauri peste examenul de maturitate, aflați din reportajul realizat de Bianca Pădurean.

Nouă fete și un băiat din județul Cluj au reușit, anul acesta, să ia bacalaureatul cu nota zece. Ușor de zis, greu de făcut. Ore întregi de studiu, anularea aproape în totalitate a timpului liber, dozarea efortului intelectual și peste an, nu doar în ajunul examenului. În toate acestea pare să stea secretul succesului elevilor din Cluj care au luat 10 la Bac. Am stat de vorba cu două dintre absolventele de anul acesta, ambele de la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai din Cluj, despre experiența examenului de maturitate. Nadia Ariadna Sava, absolventă a profilului de științe sociale, spune că a învățat cel puțin șase ore pe zi. Chiar dacă s-a apucat de recapitulări doar cu o lună înainte de Bac, a învățat constant, pe tot parcursul anului.

Colega Nadiei, Ana Maria Pușcaș-Geleriu, a urmat Liceul Șincai la specializarea filologie. Ea spune că secretul succesului, în cazul ei, a fost să învețe tot timpul, nu doar înainte de examen.

Odată Bac-ul trecut, cele două absolvente se gândesc ce vor să facă mai departe. Cele două tinere vor să urmeze o facultate în România și se gândesc să se îndrepte către Facultatea de Drept și cea de Istorie, chiar din orașul lor. Absolventele și-au luat răgazul de a se uita înapoi la anii de școală, cu bune și cu rele. Nadia spune că ar avea de reproșat sistemului românesc de învățământ că pune accent pe învățare teoretică și mai puțin pe practică. Ana Maria, în schimb, spune că una dintre carențele sistemului ar fi cantitatea foarte mare de materii și de informații care nu țin cont de specializarea aleasă de elev.

Conducerea Inspectoratului Școlar al Județului Cluj se declară mulțumită de rezultatele de la bacalaureat de anul acesta. Inspectorul școlar general Valentin Cuibus pune aceste rezultate mai bune pe seama simulărilor organizate, care au tras un semnal de alarmă atât elevilor, cât și copiilor.

Rata de promovare în județul Cluj a fost de aproape 74%, cu trei procente mai mult decât anul trecut. Au existat trei licee din Cluj în care toți elevii au promovat, iar anul acesta nu a mai existat nicio școală cu promovare zero.

Reportaj realizat de corespondenta RFI la Cluj Bianca Pădurean
1276

Facebook comments